17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi tineri s-au trezit cascadori fara voie pe strada Caracal

Doi tineri s-au trezit cascadori fara voie pe strada Caracal

Locuitorii de pe strada Caracal din Craiova au asistat simbata dupa-amiaza la un spectacol pe sosea desprins parca din filmele cu cascadori. O motocicleta care circula cu viteza spre centru a intrat violent intr-un taxi care efectua o intoarcere pe linia continua a drumului, in dreptul Spitalului Militar. In urma impactului deosebit de violent, motocicleta a fost aruncata la citiva metri de locul accidentului, provocind ranirea femeii aflate in spatele motociclistului.

Victima, Nicoleta Andrei, de 29 de ani, s-a lovit cu capul de asfalt si si-a prins piciorul sub motocicleta. Ea a fost transportata pentru ingrijiri medicale la Spitalul Militar, aflat in apropiere. La citeva minute dupa producerea accidentului, femeia a fost preluata de la Spitalul Militar, de o ambulanta care tocmai se intorcea de la un alt accident rutier, si transportata in vederea internarii la Spitalul de Urgenta Craiova.

Victimele au scapat usor pentru ca purtau casca de protectie

Motociclistul, Constantin Cretescu, de 29 de ani, a scapat teafar. Tinarul sustine ca si el, si prietena sa purtau casti de protectie in momentul accidentului, fapt care e posibil sa le fi salvat viata: „Nu vreau sa ma gindesc la ce s-ar fi putut intimpla daca nu am fi avut casti. Taxiul mi-a aparut brusc in fata, nu am mai putut face nimic sa-l evit. Si, oricum, nu avea voie sa intoarca acolo, pe linia continua“.

Marinel Ionescu, soferul taxiului cu numarul de inmatriculare DJ-03-EOM apartinind „Taxi D&D“, si-a recunoscut vina. „Asta este. Eram vizavi de Spitalul Militar, asteptind sa pice vreun client, cind mi-a facut semn cineva sa merg la Banie, ca acolo sint multi clienti. Am vrut sa intorc, nu m-am asigurat, motocicleta a venit cu viteza si s-a intimplat ce s-a intimplat“, a spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS