10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmetit de bautura, s-a rostogolit cu masina

Ametit de bautura, s-a rostogolit cu masina

Un craiovean s-a rostogolit ieri-dimineata cu masina, incercind sa pacaleasca semaforul de la kilometrul zero al Craiovei.

Taximetristul Nicusor Nicolaescu se deplasa cu autoturismului Matiz, cu numarul de inmatriculare DJ-25-MCV, dinspre Calea Severinului spre centru. In intersectia de la kilometrul zero, soferul a accelerat ca sa apuce culoarea galbena a semaforului si sa se incadreze pe strada Unirii, insa l-a prins culoarea rosie in intersectie, chiar in momentul in care o Dacie Break, condusa de Marinel Diaconu, efectua regulamentar un viraj in aceeasi directie, dar de pe strada Brestei. In urma impactului deosebit de violent, autoturismul Matiz a fost proiectat in rondul de flori de la ceas, dar numai dupa ce, potrivit martorilor, ar fi efectuat trei rotatii complete in aer. „Am auzit o bufnitura puternica si, cind m-am uitat, am vazut Matizul cum s-a dat peste cap de vreo trei ori. Toti cei care ne aflam pe trotuare ne-am speriat atunci si am fugit care-ncotro, de teama sa nu cada peste noi“, sustine Ileana Marinescu, vinzatoare la unul dintre chioscurile de ziare din intersectie. Trecatorii si vinzatorii din intersectie nu au patit nimic.

Si pentru ca spectacolul oferit sa fie complet, protagonistii au iesit din autoturisme ametiti, dar teferi. Din primele cercetari efectuate de politisti a reiesit ca accidentul a fost provocat de taximetrist, care se face vinovat de nerespectarea culorii semaforului, viteza excesiva si conducere sub influenta bauturilor alcoolice.

„Soferului in cauza i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioada de trei luni, fiindu-i, de asemenea, aplicata o amenda contraventionala de un milion si jumatate de lei, daca o plateste in 48 de ore“, a declarat subinspectorul Mihnea Dragomirescu, de la Biroul Politiei Rutiere Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS