10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinor, fiu de miliardar, spargator de masini

Minor, fiu de miliardar, spargator de masini

Lucratorii din cadrul Sectiilor 2 si 4 Politie din Craiova, aflati in serviciu de patrulare in noaptea de luni spre marti, au prins in flagrant delict, in jurul orei 2.00, patru persoane care sustrasesera din trei autoturisme – doua Matiz si un Opel – doua radiocasetofoane si un incarcator de telefon mobil.

Autorii furturilor sint Ionut Sebastian M., de 16 ani, Ametovici Petrisor, de 19 ani, si fratii Gabriel si Marius Rosca, de 22, respectiv 19 ani. Prin extinderea cercetarilor, politistii au retinut in sarcina acestora comiterea a inca patru furturi din autoturisme savirsite pe raza municipiului Craiova. Prejudiciul total, in valoare de circa 40 de milioane de lei, a fost recuperat si restituit partilor vatamate. Probele impotriva celor patru spargatori de masini au fost analizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Craiova, care a confirmat inceperea urmaririi penale in cauza si continuarea cercetarilor cu autorii in stare de libertate, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale. Cercetati pentru furt calificat, cei patru risca pedepse de pina la 15 ani de inchisoare.

Minorul Ionut Sebastian M., elev de liceu, joaca si in echipa de juniori a FC Craiova, echipa patronata, printre altii, de tatal sau, Eugen Mihailescu. Fiul omului de afaceri, chiar daca va fi gasit vinovat, are sanse sa scape de pedeapsa penala intrucit se afla de doi ani in evidenta Laboratorului de Sanatate Mintala Craiova, dupa cum a declarat avocatul sau, Ion Surdu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS