16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalIn Primaria Craiova - nici un act de coruptie dovedit

In Primaria Craiova – nici un act de coruptie dovedit

Atit Prefectura Dolj, cit si primaria craioveana au primit, la inceputul acestei luni, o adresa din partea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), care le cerea acestor institutii sa transmita urgent catre minister un raport privind modul de lucru al autoritatilor in ceea ce priveste aplicarea Legii nr.544/2001, a liberului acces la informatiile de interes public, precum si a Legii nr. 52/2003 – privind transparenta decizionala a administratiei publice locale. Ultima solicitare a adresei cerea si precizarea numarului de acte de coruptie depistate la nivel local. Daca in primele doua cazuri, primaria craioveana s-a achitat relativ bine de sarcina, centralizind citeva date, nu acelasi lucru se poate spune despre solicitarea privind coruptia.

Afacerea Dinel – primarie, singurul caz de coruptie in cercetare

Organele abilitate nu au putut pune la dispozitia presei acest raport, ziaristii fiind purtati pe drumuri de cei abilitati sa ofere un raspuns. „In raport scrie ca in ceea ce priveste Primaria Craiova nu exista nici un act de coruptie dovedit. Singurul exemplu mentionat este cazul privind terenurile de linga Sala Polivalenta, pentru care Corpul de control al guvernului inca efectueaza cercetari. Dar nu m-am ocupat eu de raport, doar l-am vazut“, au fost singurele precizari la care s-a incumetat Rodica Tenea, directoarea Directiei de administratie locala din cadrul primariei.

Facem precizarea ca afacerea terenurilor de linga Polivalenta priveste modul in care municipalitatea a pus la dispozitia clubului „Universitatea“ o suprafata de aproape 12.000 de metri patrati de teren in zona amintita.

Dupa ce GdS a dezvaluit ca terenurile erau revendicate de fostii proprietari, cazul a intrat in atentia Corpului de control al premierului Adrian Nastase. Actul in sine, despre care directoarea a spus ca nu are caracter secret, nu a fost insa de gasit, oricit s-a straduit Rodica Tenea sa-si aduca aminte unde este. De asemenea, nu se stie cu exactitate cine anume s-a ocupat de intocmirea lui. Ziaristii au fost trimisi la Cristi Boldur, purtatorul de cuvint al primariei, care a spus ca tot Rodica Tenea ar trebui sa stie de aceste probleme, mai ales ca este si sefa comisiei de disciplina din primarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS