In anii 30′, tarancile ramineau cu gura cascata cind Alexandra si barbatu-sau coborau din trasura trasa de cai murgi, in mijlocul sarbatorii de Nedee, intoliti de nu vazuse palmasul, neam de neamul lui: pantalon la dunga, vesta, haina de stofa si palarie cu boruri aduse in sus, rochie cu dantela si umbreluta de soare… Erau singurii din comuna care aveau costume pe de-a-ntregul. Oameni alesi, cu obraz subtire si carte multa, alde Albici erau mindria si minunea Malovatului. Neam de boieri si negustori, ce mai!
Acum, din gloria Albicilor de-abia mai pilpiie o amintire in mintea babei Sanda, vaduva de multi ani, supravietuitoare a singurului copil, mort acum citeva luni. Suflet pustiu in casa paraginita de pe dealul din Bobaita, Sanda nu mai asteapta decit aratarea cu coasa, la lumina galbena a unei luminari. Pentru ca ELECTRICA a debransat-o pentru o datorie de 260.000 de lei.
Fata in casa la avocatul Babeanu in anii ’30, fiica din neam de vita nobila, apoi nevasta de negustor prosper, Alexandra Albici s-a bucurat de viata frumoasa si plina. La cei 88 de ani pe care ii are acum, isi aminteste perfect de vremurile vechi si povesteste cu sarm despre ele. „Cind a fost impuscat Virvoreanu, in fata bisericii, m-au chemat si pe mine la Bucuresti, sa ma ancheteze. Atunci, avocatul Babeanu mi-a spus: «Sa spui totul, cum s-a intimplat, nici mai mult, nici mai putin». Asa am facut si am scapat“.
In casa Babeanu a stat patru ani. La Bobaita, in comuna Malovat, s-a stabilit dupa maritis. De tineretile ei si ale sotului isi mai aduc aminte si acum batrinii din sat: „Cind scobora Sanda din trasura, la Nedee, cu Albici imbracat in costum si ea cu rochie involanata si umbreluta, ramineau taranii cu gura cascata. Nu mai vazusera ei costum in viata lor si ii masurau din cap pina in picioare de parca erau papusi de la muzeu. El era al mai mare negustor dintr-un sir lung de comune. Avea cirezi de vite cu care facea negot in Austro-Ungaria. Trecea granita pe la Herculane si se intorcea fara animale, dar cu teschereaua plina“. Pe linga afacerea infloritoare a lui Albici, la averea negustorului si a Sandei se adaugau paminturi, case si 20 de pogoane de padure.
Batrinete, haine grele
Padurea e la locul ei. Dar din toata intinderea de copaci, Sandei i-a fost retrocedat doar un pogon. Iar din pogonul acela amarit, batrina de 88 de ani primeste doar sase lemne, numarate bucata cu bucata, sa nu care cumva sa-i scape padurarului mai multe la imparteala.
„Padurea nu era declarata ca sa nu platesc impozit. Asa ramasei cu sase lemne pe iarna. A venit padurarul si mi-a cerut buletinul, cica sa-mi dea portia. Da’ io buletinul nu i-l dau, ca nu stiu ce face cu el. O zice el in mintea lui: lasa ca baba e batrina si nu mai stie de capul ei“, ride stirb Sanda, vesela ca i-a dat bataie de cap padurarului. Batrina are putine motive de veselie. Dar cind ride o face copilareste, din suflet si ochii i se lumineaza. De cind i-a murit fata insa, acest lucru se intimpla tot mai rar. Sanda o priveste in fiecare zi in fotografia care ii vegheaza la capatii, deasupra patului in care isi asteapta sfirsitul. Mai are batrina si doi nepoti in Bucuresti, dar o viziteaza rar si oricum nu pot sa-i umple golul lasat in suflet de moartea singurului ei copil. Problemele o gasesc singura, asa cum a fost si atunci cind a fost lasata in bezna din cauza unei datorii la lumina de 260.000 de lei. Singurul care i-a sarit in ajutor a fost primarul comunei, revoltat de atitudinea celor de la ELECTRICA.
„Nu-mi inchipui ce a fost in capul omului aluia care a fost in stare sa lase in bezna o baba amarita, la pat, pentru 200.000. Altii au datorii de miliarde si nu patesc nimic. N-a venit sa-mi spuna si mie: «Ma, primare, uite, ai o batrina care are datorie la noi! Aveti sa-mi dati banii sau ii tai curentul?». Cind am auzit ce si cum, am platit imediat datoria Sandei. Dar era prea tirziu, pentru ca acum, o data debransata, baba trebuie sa plateasca 130.000 pentru a fi conectata iar la sursa. E bataie de joc! Baba e la pat si are o pensie de 168.000 de lei. Platesc eu suma, dar trebuie sa asteptam iar citeva zile pina vine cineva sa o lege la curent“, spune Traian Baloi.
La lumina luminarii aprinse de ELECTRICA, batrina isi duce ultimele zile din viata. „Lasa, Traiane, draga, nu te enerva! Asa mi-o fi fost mie dat…“.
