Pentru Aurel, din Craiova, ziua de 4 septembrie a fost una cu adevarat cutremuratoare. Doua evenimente, petrecute la interval de citeva ore, i-au marcat acea zi de joi, care-i atirna de-acum ca o fila istorica in calendar. Primul aproape l-a ucis: a pierdut o suma importanta de bani, cu care urma sa achite rata la banca. Al doilea l-a readus la viata, dar i-a dat asa o stare de confuzie, incit omul nu mai stie pe ce lume traieste. Si asta pentru ca gasitorul banilor – al celor patru milioane de lei – i-a inapoiat pe toti, intacti, lucru cit se poate de neobisnuit, desigur, pentru un oltean sadea, cu sau fara bani.
„Mi s-a facut rau“
S-a intimplat la casieria din Calea Bucuresti. Era in jurul prinzului si Aurel Tranca plecase mai devreme de acasa, sa plateasca factura pentru energia electrica. Apoi avea drum la banca, sa achite si rata la un imprumut. Dupa cum isi facuse el programul, lucrurile se aranjau repede si avea timp sa ajunga la 19.00 la serviciu, cind schimba tura cu celalalt mecanic de locomotiva. Numai ca, printr-un joc al sortii, pina la urma fericit, toata ziua i-a fost intoarsa pe dos si lui Aurel i-au mai albit niste fire de par, inainte de tura de noapte. La casierie, desigur, coada. Aurel a asteptat rabdator sa-i vina rindul, gindindu-se la ale lui: serviciul care il obosea peste masura, nevasta care, iesind la fel de extenuata din turele de la fabrica, abia mai facea fata treburilor, baietii, doi la numar, care deja au ajuns la virsta cind trebuie porniti in viata.
Aurel se gindise mai demult ca apartamentul cu doua camere nu le mai era suficient, baietii azi-miine se insoara, au si ei nevoie de un loc al lor. Asa ca, de citiva ani, omul se apucase sa ridice o casuta, pe o bucata de pamint luata la un pret bun. Nu o terminase nici pina acum si nu stia cit o sa mai dureze, ca, deh, nu faci o casa batind din palme. Imprumutul il facuse, se dusese, acum veneau ratele, mincarea mincare, taxele taxe… Ajuns la ghiseu, Aurel Tranca a platit cei 280.000 de lei si a iesit, punind portmoneul inapoi, in buzunarul de la spate. I-a sunat telefonul. S-a asezat pe bancuta din fata, sa vorbeasca. Totul s-a intimplat repede, nici nu a simtit cind, la plecare, era mai usor cu patru milioane.
„Mi-am dat seama abia acasa, putin mai tirziu. M-a luat cu ameteala, pur si simplu. Mi s-a facut rau, nu stiam ce sa fac. Poate nu era o suma prea mare, dar pentru mine erau absolut necesari, nu mai puteam astepta inca un salariu sa platesc rata, si de imprumuturi eram satul. Plus ca in portmoneu mai aveam acte in valoare de aproape zece milioane! Parca inlemnisem pe canapea, nu stiam incotro s-o iau…“, rememoreaza Aurel intimplarea nefericita.
Milioanele i se citeau in ochii plinsi
A incercat totusi sa-si recapete luciditatea si sa deruleze firul evenimentelor din acea zi. Si-a dat seama ca fapta nu putea sa se intimple decit la casierie. Asa ca s-a intors pe Calea Bucuresti.
„Speram ca un om de buna-credinta – daca mai exista asa ceva in tara asta – sa-i fi gasit si sa-i fi lasat acolo. Si, nu mi-a venit sa cred, dar Dumnezeu m-a ascultat“. Intors la casierie, Aurel Tranca a prins curaj si a intrebat functionarele daca nu cumva cineva a gasit un portmoneu negru cu acte si bani. Raspunsul fetelor aproape ca l-a facut sa lesine: da, cineva a gasit portmoneul. O femeie si un barbat, dar nu au lasat nimic acolo, si-au dat doar numarul de telefon, in cazul in care pagubitul doreste sa-si recupereze obiectul cu pricina. Doua ore mai tirziu, dupa nenumarate incercari de a-l gasi la telefon – nu raspundea nimeni -, Aurel Tranca se afla in fata salvatorului sau.
„Am batut la usa cu inima cit un purice. Nici nu stiam ce sa spun. Si ce fac daca nu mi-i mai da? Daca zice ca n-a gasit nimic, ca…“
N-a fost asa, insa. Barbatul – Emilan Dinca – a deschis usa. Il astepta. L-a poftit pe Aurel in casa si, lasind la o parte politeturile, i-a dat vestea cea mare. Portmoneul era la el, intact. „Nu i-am cerut nici un act de identitate, ceva care sa-mi confirme ca el este pagubitul. Nici nu avea saracul de unde sa-mi dea. L-am crezut pe cuvint, doar era asa de emotionat si speriat cum numai un om care a pierdut niste milioane poate fi…“, povesteste Emilian Dinca, un craiovean instarit, care gaseste gestul atit de firesc incit abia si-a rostit numele spre publicare. I-a inapoiat lui Aurel portmoneul, fara sa accepte nici o recompensa. Nu-i trebuia, zicea, si ce facuse el ar fi facut orice om cu buna-credinta, era convins…
