22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosarul lui Ivanovici, streang pentru sotie?

Dosarul lui Ivanovici, streang pentru sotie?

La 56 de ani, Luminita Vera Ivanovici, sotia unuia dintre cei mai controversati executori judecatoresti din Craiova, s-a spinzurat cu o coarda elastica, miercuri seara, intr-o anexa a casei din strada Mihai Eminescu, nr. 8. Femeia a lasat un bilet apropiatilor, fara a preciza insa de ce a hotarit sa-si ia viata. Membrii familiei au respins cu violenta orice tentativa a presei de a afla cauzele sinuciderii. Mergind pe firul unei povesti mai vechi care incepuse sa-l marcheze tot mai tare pe executor, Gazeta de Sud dezvaluie amanunte socante din intimitatea lui Cristodor Ivanovici, care, asa cum a aparut ieri in fata ziaristilor, parea ca e condamnat sa-si poarte nevasta pe constiinta.

„Nu mai poate omu’ sa se sinucida, ca vine presa…“

Cadavrul femeii a fost gasit, in jurul orei 18.30, chiar de catre sotul ei. Politia a fost anuntata de serviciul SMURD si a inceput investigatiile. Dupa primele concluzii medicale, orice alta banuiala in afara de sinucidere s-a risipit, mai ales ca nici una din declaratiile strinse la dosar nu a lasat loc de interpretari. Cristodor Ivanovici a spus ca a vorbit ultima data cu sotia sa in jurul orei 12.00, cind aceasta l-a sunat la birou. Cei doi ar fi discutat doar chestiuni de familie, dupa cele afirmate de executor.

Pe membrii si pe prietenii familiei i-am gasit, ieri, la casa indoliata, agitati si gata sa se ia de piept cu oricine pune intrebari peste gard. Mai intii, ne-a repezit un ins care s-a recomandat drept purtatorul de cuvint al lui Ivanovici. „Luati, ba, miinile de pe gard si carati-va dracu de-aci!“ Apoi, a aparut in usa executorul. Mut si desfigurat de plins, parca ne-ar fi poftit putin inauntru. Din mijlocul rudelor a navalit insa la poarta o duduie la vreo patruzeci si ceva de ani, bine legata, cu capsa pusa. „Ce presa, ma? Nu mai poate omu’ sa se sinucida ca vine presa imediat? De ce credeti ca se sinucid oamenii? De probleme, de stres, de-aia… Hai, dati-i drumu’ de-aici!“.

La locul tragediei s-a gasit un bilet in care Luminitei Ivanovici a cerut sa fie incinerata. Ultimele cuvinte de adio au fost „Miruna, iarta-ma!“, adresate fiicei sale. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului de Urgenta pentru efectuarea necropsiei, deocamdata neexistind suspiciuni cu privire la deces.

Executorul declarase ca isi va pune streangul de git

In urma cu o luna, mai exact vineri, 18 iulie 2003, executorul judecatoresc Cristodor Ivanovici a avut, intr-o discutie cu redactorii Gazetei de Sud, o comportare cel putin ciudata. Ivanovici a inceput sa plinga (la propriu) si, tremurind din tot trupul, ne-a spus: „Sotia mea e bolnava cu nervii, a fost internata din cauza asta. Acum, daca la toate necazurile care le am, ajung sa mai imi vad si numele prin ziare, ma sinucid. Imi pun streangul de git“. Executorul judecatoresc nu facea, la data respectiva, exercitii de teatru. Ivanovici avea serioase motive de ingrijorare pentru ca, intr-un gest fara precedent, ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, avizase inceperea urmaririi penale impotriva executorului craiovean. Dosarul penal ajunsese pe masa lui Vasile Dimon, procuror de temut in cadrul Parchetului de pe linga Curtea de Apel. Ceea ce Dimon a tinut, la vremea respectiva, secret, ne-a marturisit chiar Ivanovici: obiectul cercetarilor il constituia modul in care fusese executat un teren proprietate a statului, pus pe tava unui afacerist craiovean, pe o suma ridicola. „Nu ma simt cu nimic vinovat!“, ne spunea atunci Ivanovici. „Imi dau seama ca am fost prins intre ciocan si nicovala. Eram, pe de o parte, obligat sa imi fac datoria de executor, in conformitate cu hotaririle judecatoresti, iar pe de alta parte, stiam ca este ceva in neregula cu terenul pe care eu il executam silit. Dar va repet, credeti-ma, om in pragul pensiei, gata sa imi pun streangul de git.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS