13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn camion Volvo a zdrobit un Matiz

Un camion Volvo a zdrobit un Matiz

• Taximetristului din Matiz, Eugen Haidau, i-a sarit inima din piept din cauza loviturii puternice • Sora acestuia, Veronica Fecioru, de 52 de ani, a murit in drum spre spital • Sotia si copilul taximetristului sint internati la Sectia ortopedie a Spitalului Judetean din Tirgu Jiu • Dupa impactul cu autocamionul, Matizul s-a oprit intr-o cruce de pe marginea soselei • Din solidaritate cu familia celui decedat, peste 100 de taximetristi s-au deplasat simbata seara la Dragoieni

Doua persoane si-au pierdut viata in urma unui tragic accident de circulatie care a avut loc simbata seara la Dragoieni- Gorj. Eugen Haidau, de 35 de ani, angajat al firmei SC SHERY din Tirgu Jiu, si sora acestuia, Veronica Fecioru, de 52 de ani, asistenta medicala la Centrul de singe, au murit dupa ce Matizul in care se aflau a intrat in coliziune cu un autocamion marca VOLVO, ce apartine societatii TRADING SRL din Novaci. In taxi se mai aflau sotia si fiul sau, Elena si Catalin Drondoe, de 30, respectiv sase ani, care au reusit sa scape cu viata. La iesirea de pe o straduta laterala, Eugen Haidau nu s-a asigurat daca din partea stinga vin masini. In momentul in care a ajuns in mijlocul soselei, taxiul care ar fi trebuit sa ajunga la Tirgu Jiu a fost surprins de autocamionul VOLVO, condus de Constantin Fumarel, de 56 de ani, din Novaci. Matizul a fost practic spulberat si dus pe partea cealalta a soselei, unde s-a oprit in crucea unui cetatean mort tot intr-un accident de circulatie.

In masina trebuia sa fie si fiica asistentei

Victimele au fost scoase dintre fiarele contorsionate de catre un echipaj SMURD. Din pacate, doar doua persoane au mai putut fi salvate, fiind transportate la Spitalul din Tirgu Jiu. Taximetristului Eugen Haidau i-a sarit inima din piept din cauza loviturii puternice. Daca autocamionul nu a fost foarte avariat, taxiul a fost distrus in proportie de 80%. In acesta trebuia sa se mai afle si fiica Veronicai Fecioru, Maria Cristina, care in ultima clipa s-a hotarit sa ramina acasa. Constantin Fecioru, sotul asistentei, a declarat: „Venisem acasa de la serviciu si eram obosit. Stiu ca ei vorbeau si serveau cite o cafea. La un moment dat, s-au hotarit sa plece, iar cumnatul meu, Eugen Haidau, a venit la mine si mi-a spus ca pleaca. Dupa ceva timp am primit un telefon si am fost anuntat de acest accident. Nu mi-a venit sa cred. Fetita trebuia sa mearga si ea, dar nu a mai vrut. Nu stiu de ce s-a razgindit“. La o ora de la accident, la fata locului au sosit peste 100 de taximetristi. Cetatenii care locuiesc la casele din zona au declarat ca in acest loc s-au petrecut in ultimii ani peste 12 accidente mortale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS