10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDelapidare din soldele militarilor in termen

Delapidare din soldele militarilor in termen

Un subofiter doljean a fost trimis in judecata de Parchetul Militar Craiova, sub acuzatiile de delapidare, fals si uz de fals, dupa ce a incasat si utilizat in interes personal soldele militarilor in termen din subordine, falsificind nu doar semnaturile soldatilor, ci si pe cea a comandantului.

Procurorii din cadrul Parchetului Militar Craiova au dispus trimiterea in judecata a plutonierului Marian Vitan, de 31 de ani, din Urzicuta – Dolj, subofiter in cadrul unitatii militare UM 01820 Craiova. Cadrul militar este acuzat ca si-a bagat in buzunar banii pe care i-a primit de la unitatea militara pentru a achita soldele unor soldati din subordine.

Noua milioane de lei insusite din solde

Oamenii legii au stabilit ca, in perioada noiembrie 2002 – ianuarie 2003, Marian Vitan, in calitatea sa de plutonier de subunitate, si-a insusit peste noua milioane de lei din banii care se cuveneau militarilor in termen. Concret, subofiterul a intocmit state nominale de solde si alte drepturi banesti pe lunile noiembrie – decembrie 2002 si ianuarie 2003, in care a trecut, pe linga militarii aflati in subordinea sa, si pe cei care fusesera detasati la alte subunitati. In state au aparut in plus 13 militari, care, detasati la Compania de Paza, isi primeau de acolo drepturile banesti care li se cuveneau. Dar plutonierul Vitan s-a gindit ca n-o sa se prinda nimeni daca-i trece si el pe listele sale si, falsificindu-le semnaturile, incaseaza soldele pe care armata le acorda acestora.

Ca si cind n-ar fi fost suficient, subofiterul a contrafacut pe state inclusiv semnatura comandantului de subunitate – maiorul Aurel Stanciu – si a subofiterului cu evidenta soldatilor – plutonierul major Danut Popa – care, chipurile, ar fi intocmit si verificat respectivele liste.

Plutonierul a recunoscut falsificarea semnaturilor

In timpul cercetarilor, plutonierul Marian Vitan a recunoscut cu seninatate ca i-a inscris pe statele de plata pe militarii detasati, ba chiar si ca le-a falsificat semnaturile pentru a incasa drepturile banesti ale acestora, sustinind insa ca nu si-a insusit banii incasati ilegal, ci i-a tinut in magazie pina la inceputul lunii februarie 2003 pentru a-i inmina celor indreptatiti in momentul in care i-ar fi intilnit.

„Aceasta sustinere a fost nesincera, intrucit nu a facut nici un demers sa le achite soldatilor banii incasati in numele lor, desi unii dintre ei isi desfasurau activitatea in aceeasi cazarma“, a mentionat lt.col. Jan Alexandru, prim-procuror adjunct al Parchetului Militar Craiova. De altfel, in declaratia data in fata procurorului, plutonierul Vitan a recunoscut ca nu i-a cautat pe beneficiarii soldelor incasate de el, sperind ca soldatii vor fi cei care-l vor cauta pentru a-i solicita banii.

Pedeapsa poate ajunge pina la 15 ani de inchisoare

Intreaga smecherie a iesit la iveala in momentul in care contabilul-sef al unitatii militare, mr. Gabriela Marinescu, a observat ca la plata contributiei la asigurarile de sanatate fusesera trecuti mai multi militari in termen decit in lunile anterioare. Au urmat verificarile de rigoare, iar neconcordanta a fost imediat observata.

Pentru aceste fapte, procurorii militari au dispus trimiterea in judecata a plutonierului Marian Vitan, acuzat de delapidare, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si uz de fals, infractiuni pedepsite cu pina la 15 ani de inchisoare. Asteptind sentinta Tribunalului Militar Timisoara, subofiterul isi continua activitatea in cadrul UM 01820.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS