11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAgresorul taximetristului craiovean s-a predat

Agresorul taximetristului craiovean s-a predat

Desi a fost ridicat din casa parintilor sai, politistii au spus ca Ionel Ucrain Bican se ascundea la niste prieteni in Fata Luncii

Familia agresorului taximetristului injunghiat in centrul Craiovei, in noaptea de 24 spre 25 aprilie 2003, a negociat cu politia si l-a predat pe Ionel Ucrain Bican, luni seara, in a doua zi de Pasti. Tinarul se ascundea in casa tatalui sau de pe strada Aleea Calugareni din Craiova.

„Baiatului nostru nu i-a convenit ce a declarat taximetristul si l-am convins sa se predea pentru ca lumea sa afle adevarul. Dupa ce am petrecut Pastele acasa, noi, familia, am sunat la politie si am spus unde sa vina sa il ridice“, a declarat Ion Bican, tatal agresorului.

Batrinul a mai spus ca a fost de acord cu predarea deoarece i-a fost teama ca politistii sa nu ii impuste fiul: „Avea intrerupere de pedeapsa, iar pe 5.05.2003 trebuia sa se prezinte la puscarie. Si ne-a fost frica sa nu treaca termenul si sa dam de alta belea. Si ziceau ca il impusca daca il prind. A fost lasat sa vina acasa din puscarie pentru ca avea probleme cu ochii“.

Ionel Ucrain Bican a declarat ca nu a vrut sa faca rau nimanui. El povesteste ca intentiona sa ia un taxi de la Casa Stiintei, care sa-l duca pe Brestei, la un bar unde lucra prietena lui: „Mai eram cu doi insi. Ne-am dus la un Tico. La volan era o femeie, care n-a vrut sa ne ia. A blocat usile si a inceput sa tipe la noi ca ea nu merge in tiganie. De necaz, i-am spart geamul din spate cu un briceag. Dintr-un Matiz a coborit Gabriel asta, care venea cu o bita la mine. Avind briceagul in mina, l-am lovit. De teama sa nu dea prin statie sa vina si alti taximetrisi, i-am luat masina si am fugit“. Agresorul recunoaste ca in momentul acela era in stare avansata de ebrietate.

Politia are alta varianta

Pentru presa, politia a avut o alta varianta. Desi „ridicarea de la domiciliul de pe strada Aleea Calugareni“ a fost in buna intelegere cu agresorul si cu familia acestuia, inspectorul sef al IJP Dolj, Iancu Bita, a declarat ca, dupa mai multe zile de pinda, Ionel Ucrain Bican a fost descoperit in casa unor prieteni din Fata Luncii: „Tinarul a incercat sa fuga pe fereastra in momentul in care a vazut ca imobilul este inconjurat de politisti. El a declarat ca i-a infipt cutitul in piept lui Eugen Gabriel Gherghescu, de 25 de ani, din Craiova, deoarece taximetristul l-a provocat si i-a adresat injurii“.

Intrebat daca prietenul din Fata Luncii, care il ascundea pe agresor, va fi acuzat de complicitate, Robert Kelemen, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj, a spus ca, „daca noi vom demonstra ca a fost complice, va suporta rigorile legii“.

Ionel Ucrain Bican are 29 de ani si este recidivist. El a fost condamant in octombrie 2001 la sapte ani de inchisoare pentru comiterea infractiunilor de tilharie, furt si distrugere. Pedeapsa i-a fost intrerupta la cerere, pe 23.03.2003, din motive de sanatate.

Pe numele agresorului a fost emis mandat de arestare. Barbatul este acuzat de tilharie, furt calificat, tentativa de omor, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism in stare de ebrietate si fara permis de conducere. Daca va fi gasit vinovat, el va primi o pedeapsa de 15 ani de inchisoare, la care se adauga si cei cinci ani ramasi din condamnarea anterioara.

Victima, Eugen Gabriel Gherghescu, este internata in spital, iar starea sa este stabila, desi initial medicii ii acordau putine sanse de supravietuire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS