Strategia americana prevede aplicarea unei puternice lovituri aeriene, care sa demoralizeze adversarul
Armada Statelor Unite ale Americii si a aliatilor este gata sa deschida focul. Roata razboiului este pusa in miscare si nu este posibil sa fie oprita. Tintele, amplasate pe 200.000 kmp, sint cercetate din cosmos si din aer. Coordonatele lor sint cunoscute de pilotii celor 420 de avioane de vinatoare F/A-18 Hornet, F-14 Tomcat, F-15 Eagle si F-16 Fighting Falcon.
Programele sint introduse in dispozitivele de autoghidare ale rachetelor de croaziera Tomahawk. Bombele de aviatie JDAM (folosite si in conflictul din Iugoslavia) si BLU-116B (cu o mare capacitate de patrundere in zidurile de beton armat) vor fi lansate din bombardierele strategice B-2A, B-1B si B-52. Sint pregatite si avioanele EC-130H si RC-12 pentru lupta radioelectronica. Ele vor deregla sistemele de conducere a luptei ale adversarului, lipsind comandamentul de posibilitatea de a dirija trupele subordonate. Deasupra Golfului zboara de mult avioane AWAKS, antrenindu-se pentru dirijarea asteptatului razboi aerian.
Problema nu este daca armata regulata a Irakului, compusa din 350 de mii de militari, va fi infrinta, ci cit timp va rezista Saddam Hussein si cite victime vor avea cele doua parti.
Potrivit expertilor militari, tehnica militara a Irakului este la nivelul primului razboi din Golf, din 1991. Publicatiile specializate arata ca Bagdadul detine 24 de escadrile de aviatie de razboi (una de bombardament, opt de vinatoare-bombardament, 14 de vinatoare, una de recunoastere) si noua escadrile de aviatie auxiliare, precum si de doua brigazi de artilerie antiaeriana. Irakienii au in dotare bombardierele Tu-22 si Tu-16, bombardierele de vinatoare Miraj F1, Su-22M, Su-24, Su-25, MiG-23 – in jur de 90 de aparate; avioane de vinatoare ale apararii antiaeriene – MiG-21, MiG-23, MiG-25, MiG-29, F-9 – aproximativ 120 de avioane.
Trupele irakiene ale apararii antiaeriene au patru brigazi de rachete, 14 divizioane de rachete si 24 de baterii antiaeriene. Specialistii arata ca, in ultimii zece ani, cercetarea de radiolocatie irakiana a fost dotata cu mijloace pentru descoperirea unor tinte la inaltimi mici, iar sistemul de comanda – cu mijloace pentru prelucrarea si transmiterea informatiilor. In comparatie cu sistemele din anul 1991, ele sint mai eficiente. Cu toate acestea, Saddam Hussein n-a reusit sa ridice organizatia militara la un nivel calitativ nou.
Comandamentul irakian va tine cont de deficientele din timpul „Furtunii Desertului“. Se presupune ca, de aceasta data, avioanelor americane de asalt li se va impune, ca si deasupra Iugoslaviei, sa atace de la o inaltime de peste 5.000 m, pentru a se apara de loviturile rachetelor antiaeriene, care se autoghideaza dupa emanatia termica a motoarelor de avion. Irakul detine 6.500 de rachete antiaeriene.
Se presupune ca, de aceasta data, comandamentul irakian va permite aviatiei sale sa participe in lupta aeriana. In 1991, avioanele de vinatoare nu au fost folosite. Unii considera ca exista o legatura intre acest lucru si fuga pilotilor cu avioanele lor in Iran.
Comandamentul irakian isi aminteste bine ca, in 1991, aviatia aliata si-a micsorat pierderile si a reusit sa dezorganizeze apararea antiaeriana datorita rachetelor de croaziera Tomahawk.
Unii generali americani vorbesc despre pregatiri pentru o operatie terestra masiva, ceea ce se poate dovedi a fi o actiune de dezinformare bine organizata.
Strategia americana moderna prevede cucerirea si mentinerea suprematiei in aer, aplicarea unei lovituri aeriene atit de puternice, incit sa demoralizeze adversarul. Si generalii americani sint indreptatiti sa spere la acest lucru intrucit armada pregatita detine cea mai moderna tehnica militara.
