10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCriza de medicamente la Spitalul Judetean Slatina

Criza de medicamente la Spitalul Judetean Slatina

Spitalul Judetean Slatina este in agonie. Medicamentele de baza in tratarea pacientilor au fost epuizate deja, lucru care le da mari batai de cap atit doctorilor, cit si bolnavilor. Printre medicamentele deficitare sint algocalminul, xilina, piafenul, ceftriacsonul, precum si antibiotice scumpe pentru terapie intensiva. Daca s-ar intimpla ca ambulanta sa aduca la spital o persoana cu arsuri provocate de un incendiu, aceasta ar muri in chinuri deoarece unitatea sanitara nu mai are in magazie nici albumina, vitala in astfel de situatii.

Directorul adjunct al spitalului, dr. Flaviu Lesnic, a declarat: „Criza cu care se confrunta acum Spitalul Judetean Slatina este cauzata de faptul ca SICOMED Bucuresti nu mai produce unele din medicamentele care ne lipsesc, iar firmele care le importa abia acum fac comenzi“.

In prezent, in magazia de medicamente a spitalului slatinean se afla un stoc in valoare de aproape cinci miliarde de lei. Potrivit afirmatiilor dr. Flaviu Lesnic, stocul va fi epuizat in maximum trei saptamini. Farmaciile din judet se pare ca au trecut peste criza similara cu care s-au confruntat in urma cu doua saptamini. Acum, medicamentele care lipsesc unitatii sanitare din Slatina se gasesc pe rafturile farmaciilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS