12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalConcediatii de la SEVERNAV au renuntat la proteste

Concediatii de la SEVERNAV au renuntat la proteste

Cei 81 de salariati dintr-un total de 106, de la santierul naval SEVERNAV Drobeta Turnu Severin, trimisi in somaj la sfirsitul saptaminii trecute, si-au incetat protestul, dupa ce marti au amenintat ca vor intra in greva foamei, pe termen nelimitat. Ei au luat aceasta decizie dupa ce reprezentantii lor au avut discutii de citeva ore cu conducerea santierului. „Oamenii au inteles unde au gresit si au renuntat la orice forma de protest. Noi nu ii vom scoate din caminele in care locuiesc in prezent si care apartin santierului, pentru ca nu-i putem lasa in strada. In cele din urma, au inteles ca, daca isi faceau la timp datoria, nu se ajungea la aceasta situatie“, a spus Dumitru Ciortan, directorul tehnic al santierului severinean.

„Cu noua legislatie, nu faceam altceva decit sa intirziem acest moment“

Mai multe comisii constituite la nivelul santierului SEVERNAV au evaluat activitatea profesionala, din perioada noiembrie 2002-februarie 2003, a tuturor celor 2.600 de salariati ai societatii. Potrivit directorului tehnic, Dumitru Ciortan, cele 106 persoane nu au corespuns profesional si s-a decis concedierea lor, incepind cu 28 februarie: „Ei au solicitat sa fie trecuti in somaj, cu data de 3 martie, ca sa beneficieze de prevederile noului Cod al Muncii, dar noi am finalizat evaluarile saptamina trecuta. Chiar si cu noua legislatie, nu faceam altceva decit sa intirziem acest moment, cu o perioada scurta de timp“. Decizia conducerii santierului SEVERNAV a fost aprobata si de sindicatul societatii. „Majoritatea respectivilor angajati aveau numeroase absente nemotivate, invoiri repetate, concedii de boala, in special in perioade de lucru intens. Consideram ca evaluarea a fost facuta corect si a afectat numai angajatii care nu si-au realizat normele de lucru“, a spus liderul de sindicat Florian Iacobescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS