Negustorie in numele lui Dumnezeu

Dacă nu ştiaţi care este prenumele lui Dumnezeu, aflaţi că locuitorii din Celaru l-au aflat. Pe Dumnezeu il cheamă… Nae! Şi locuieşte in Ghizdăveşti. La inceput, lumea ii zicea „Dumnezău ăl mic“, mai mult ca să il deosebească de „Dumnezău ăl mare“. Adică de taică-său. Care, fiind un munte de om, ii umbrea pe toţi cind ieşea pe uliţă cu „Maica Precista“ de cot.

„Aşa i-a zis lumea lu’ tata. El era un om foarte inalt şi, cind s-a insurat, şi-a luat o nevastă mititică, mititică… Şi cind ieşeau ei pe drum, luaţi de toartă, le zicea lumea <<uite pe Dumnezău, ieşi cu Maica Precista la plimbare!>> Şi aşa i-a rămas numele! Ion Dumnezău! De la el mi se trage şi mie“

Cind era de-o şchioapă, pe Nicolae oamenii il strigau „a’ lu’ Dumnezău“ sau „Dumnezău ăl mic“. Mai tirziu, cind taică-său a plecat dintre cei vii, i-au zis doar Nae Dumnezău. „Gura lumii, slobodă!“, s-a gindit omul, deja obişnuit cu renumele. Cind a văzut insă scris negru pe alb, deasupra intrării in casa bătrinească – „La Nae Dumnezeu“, parcă nu i-a venit a-şi crede ochilor. „Mi-a zis cuscru-meu: <<Hai să deschidem un magazin aci, la tine acasă!>>. Şi eu am zis că bine. I-am văzut eu in ziua aia că moşmondeau ceva, acolo, dar le-am dat pace. Seara, cind mă intorsăi acasă, dădui cu ochii de firmă…<<Ce făcurăţi, mă?>> Da’ n-am mai avut ce zice. Ce să fac, să dau firma jos? Işi dăduseră atita osteneală; s-au dus tocmai la Craiova de au scris-o…“, povesteşte Nicolae Dinu despre cum a fost „botezat“ oficial, in scopuri comerciale. Şi dacă pină acum Nae Dumnezău era cunoscut la el in sat, acum, de cind cu firma, parcă nu te lasă inima să treci pe lingă casa lui şi să nu intri, măcar de curiozitate, ca să vezi ce e acolo.

Caramele, piine, ciocolăţele, ciorapi, adidaşi, acadele, condimente, ba chiar şi mărţişoare…- de toate se găsesc „La Nae Dumnezeu“. Dar amatorii de chilipiruri trebuie să ştie că Dumnezeu nu dă pe datorie! Cel puţin aşa scrie pe o coală de hirtie agăţată pe unul dintre rafturi.