16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO gorjeanca s-a nascut cu patru rinichi si toti functioneaza

O gorjeanca s-a nascut cu patru rinichi si toti functioneaza

Daca pentru destui oameni un rinichi inseamna, practic, viata si ar face aproape orice pentru a gasi unul sanatos, care sa il inlocuiasca pe cel bolnav, pentru Ioana Maruta, de 54 de ani, din Suseni-Gorj, destinul a fost extrem de generos la acest capitol. Femeia s-a nascut cu patru rinichi si toti functioneaza foarte bine. In timp ce pentru medici, cei doi rinichi in plus reprezinta o malformatie renala si o curiozitate stiintifica, pentru satenii din Suseni, Ioana Maruta este un motiv de mindrie locala. Nelu Maruta, unul dintre cei doi copii ai femeii, a descoperit ca si el are trei rinichi.

„Atunci cind am venit de la de la spital de la Craiova, unde mi s-au descoperit cei doi rinichi mai mici, toti vecinii ma priveau ca pe o minune. Acum s-au mai obisnuit…“, povesteste femeia. Ioana Maruta a descoperit ca are patru rinichi in 1990. Din cauza unor dureri in zona spatelui, Ioana Maruta, angajata pe atunci la Sanatoriul Dobrita, a mers la un control la Spitalul Judetean din Tirgu Jiu. In ciuda investigatiilor amanuntite si a radiografiilor efectuate de mai multe ori la plamini, medicii nu au gasit nimic care sa fi putut determina starea de rau a femeii, trimitind-o la Spitalul din Craiova.

„Obiect“ de studiu pentru studentii de la Medicina

La Craiova, controalele au fost repetate, insa, datorita aparaturii performante, rezultatele au fost altele. Medicii au constatat cu uimire ca au in fata un caz de duplicitate renala, unic la acea vreme in intreaga Oltenie.

„La Tirgu Jiu m-au invirtit pe toate partile si nu stiau ce sa imi mai faca, dar eu tot simteam dureri si nu stiam de ce. Nu ma gindeam ca mai am o pereche de rinichi. Am fost internata la profesorul Georgescu. Prima data nu au vrut sa imi spuna ce au descoperit, dar pina la urma m-au dus acolo la aparat si am vazut tot. Erau rinichii mai mari, unde sint la toata lumea, si doi rinichi mai mici, putin mai sus. Mi-au spus ca functioneaza bine si as putea trai si numai cu rinichii cei mici. S-a facut o comisie de medici… Erau foarte incintati: ziceau ca sint singura din Oltenia cu patru rinichi. Atunci, cit am stat in spital, veneau perechi, perechi de studenti de la Medicina si ma analizau. Ma intrebau cum ma simt, imi aduceau flori. Mi-am facut multi prieteni si asta a durat citeva saptamini“, a povestit femeia.

Un urmas cu trei rinichi…

Intoarsa acasa, Ioana Maruta a devenit, peste noapte, atractia localitatii Suseni. Satenii veneau sa vada cliseele in care se puteau observa foarte bine cei doi rinichi de rezerva. Vestea s-a raspindit repede, iar femeia era nevoita sa-i primeasca in casa pe curiosi. Cu timpul, curiozitatea a trecut, iar acum, la pensie, Ioana Maruta se trateaza cu ceaiuri pentru ca are o piatra la unul dintre cei patru rinichi. Nu vrea sa mearga la spital si spune ca licoarea facuta din matase de porumb, combinata cu teci de fasole si cozi de cirese, o va ajuta sa elimine piatra care ii provoaca dureri. Nici nu se gindeste sa doneze vreun rinichi, fiindca, nu se stie, poate cineva din familie se va imbolnavi si va avea nevoie de un transplant. Din fericire, rezerva de rinichi din familia Maruta este destul de bogata, Nelu Maruta, de 35 de ani, unul dintre cei doi fii ai femeii, descoperindu-si si el un rinichi in plus. Doua persoane din familia Maruta au in total sapte rinichi. Desi nu a mers la investigatii, este posibil ca si celalalt baiat al familiei sa aiba rinichi de rezerva, insa tinarul nu pare interesat sa afle acest lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS