Proprietar la PETROCONSTRUCT si director la PECO, Dumitru Pruna sfideaza legea

Autori


Ca societatea este sufocata de coruptie si de corupti o stim cu totii, dar ca acestia sa ajunga sa sfideze pe toata lumea si sa calce pe lege cu nonsalanta pare prea mult. Dumitru Pruna este actionar semnificativ la PETROCONSTRUCT SA si presedintele Consiliului de Administratie. In acelasi timp, ocupa si functia de director ge-

neral la PECO Gorj. Cele doua societati fac afaceri intre ele. Pruna se asaza pe fotoliul conducatorului de la PETROCONSTRUCT si trimite oferte catre PECO, dupa care se duce la PECO, le primeste si le aproba. Uneori mai intervine si o a treia firma, SC VOYAGER, care apartine fratelui lui Pruna.

Exista oameni condamnati pentru ca au furat o gaina, exista oameni condamnati in locul altora. Uneori, atita nedreptate e in jur, incit ai sentimentul ca nimeni nu mai poate reanima Romania. Exista si escroci, macar cu bun- simt, care deruleaza afaceri pe numele sotiilor sau ale altor rude. Exista si indivizi care, cu nonsalanta, comit infractiuni si nimeni „nu-i vede“.

Societatea PETROCONSTRUCT SA, care s-a desprins din PETROM, s-a privatizat dupa metoda MEBO, Dumitru Pruna ajungind in cele din urma sa devina actionar semnificativ. Din acel moment, declinul societatii a inceput sa fie vizibil. De altfel, este la moda ca mastodontii sa fie cumparati pe nimic si apoi lichidati. Se vinde tot ce se poate vinde, se trece profitul pe o alta societate, iar pierderile, pe cea cumparata, pina in ziua in care din marea societate nu mai ramine decit amintirea. In cazul nostru, PETROCONSTRUCT e o societate din care ia toata lumea, fiecare cum poate. De exemplu, din Consiliul de Administratie face parte si deputatul Ion Florescu. O fi stiind el presedintele ceva cind le-a cerut parlamentarilor sa se retraga din consiliile de administratie. Anul trecut, beneficiul societatii a fost de doar 200 de milioane de lei, in conditiile in care PETROCONSTRUCT a avut o cifra de afaceri de 60 de miliarde de lei .

Nebunu, Brasoava si Iepure conduc PETROCONSTRUCT

Cei 150 de muncitori ai societatii sint muritori de foame. Nu si-au mai ridicat salariile din decembrie, in timp ce personalul TESA a lucrat primindu-si retributiile lunar. Au existat si citiva angajati care au ridicat sume de pina la 20 de milioane. Incercind sa aflam ce se intimpla cu aceasta societate, ne-am izbit de secretomania unor persoane despre care aveam sa aflam ca se numesc Mariana Nebunu, responsabilul cu productia, Daniela Iepure, responsabila cu personalul, si Constantin Brasoava, lider de sindicat. Acesta din urma a refuzat sa ne spuna citi membri de sindicat are.

„Nu pot, domne, sa va spun. N-am de ce sa va spun. Ce e cu salariatii? Salariatii sint multumiti, o duc bine, isi ia salarii mari si la timp. Noi nu avem probleme cu nimeni. Cine conduce societatea? Nu e treaba dumneavoastra! Noi“. De altfel, nici unul dintre cei intrebati n-a vrut sa spuna ca PETROCONSTRUCT este in continuare condusa OFICIAL de Dumitru Pruna, asa ca a trebuit sa trimitem unul dintre angajatii acestei societati, care se afla in somaj tehnic, sa-si ia o adeverinta medicala, din care reiese ca presedintele Consiliului de Administratie este Dumitru Pruna. Gazetareste vorbind, ar fi trebuit sa continuam investigatiile, sa vedem daca cele doua societati au facut afaceri, insa nu a mai fost cazul, pentru ca directorul PECO si patronul PETROCONSTRUCT a marturisit tot.


„Da, am facut afaceri, si de-ale grase“

Am fost realmente surprinsi de declaratia facuta de Dumitru Pruna, pentru ca ne-am fi asteptat sa incerce sa-si ascunda afacerile, insa acesta, la intrebarea „PECO a facut afaceri cu PETROCONSTRUCT?“, a raspuns: „Da, am facut afaceri, si de-ale grase“. Nedumeriti, l-am intrebat:

„Bine, bine, de-ale grase, de-ale grase, dar pentru cine, pentru PECO sau pentru PETROCONSTRUCT? Dumneavoastra am inteles ca le reprezentati pe amindoua. Cine a cistigat din aceste afaceri? Care dintre societati?“

Domnul director Pruna ne baga si mai rau in ceata, raspunzindu-ne: „Amindoua la fel, da’ mai mult PETROCONSTRUCT. Pai, domne, daca nu eram eu, PETROCONSTRUCT murea de mult, iar angajatii aia erau muritori de foame. A, de la care firma beneficiez eu? Pai, nu beneficiez de la nici una de nimic. Eu la PECO sint doar director, iar la PETROCONSTRUCT, doar presedintele Consiliului de Administratie. A, da, sint si actionat semnificativ, dar asta e asa, ca trebuia sa fie cineva“.

Dupa asemenea declaratii n-am mai putut sa-l intrebam decit daca fratele dumnealui, Constantin Pruna, are o societate prin intermediul careia face afaceri cu PECO. „A, are, domne, da’ una amarita. Mai face si el cite-o afacere, da’ marunta, nu cine stie ce. Nu stiu sa va spun la cit s-ar ridica valoarea. Ma intrebati daca sint peste un miliard sau sub un miliard afacerile pe care le-a facut fratele meu? Nu stiu, dar sint marunte, va spusai. Oricum, pe aci pe undeva…“. Imi imaginez cum se asaza directorul Pruna in fotoliul de la PECO, injurindu-l pe directorul de la PETROCONSTRUCT ca nu i-a executat lucrarea de calitate si la timp, dupa care pleaca si se asaza pe scaunul de la PETROCONSTRUCT si-si ride in barba ca l-a inselat pe directorul de la PECO. Daca nu cumva o fi invers… Ar mai fi multe de spus, dar e prea frumoasa declaratia domnului Pruna pentru a nu incheia materialul acum. Oricum, ce-ati inteles dumneavoastra, cei care ati citit aceasta declaratie, aia am inteles si noi, si anume ca politia si procuratura sufera de conjunctivita, daca nu cumva sint oarbe de-a dreptul.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 13 februarie 2003

Actualitate

» Ori in tara la cersit, ori in Spania la cules capsune
» Seful fiscului oltean isi doneaza salariul unei manastiri
» Amintiri despre dragoste
» Astazi este Ziua Indragostitilor!
» Dragobetele l-a invins pe Sfintul Valentin
» Stiri din Oltenia
» Educatia nationala trebuie reeducata
» Doi batrini au 50 de copii
» FLASH
» O ulita a devenit granita de judet
» Miliardele cistigate la 6/49, marul discordiei intr-o familie din Racari
» Viceprimarul din Tintareni… e cam singur printre femei
» Flash
» Conducerea Spitalului Judetean din Tirgu Jiu refuza sa ia in primire saloanele modernizate
» Actiunea de preluare a celei mai mari unitati medicale din Mehedinti a fost suspendata
» Pacientii aduc lemne de acasa
» Spitalul Judetean, obligat de instanta sa-si achite datoria
» Reteta gratuita de peste un miliard de lei
» Stiri diverse
» Tatal bataus a fost arestat
» Se scumpesc gazele naturale

Local

» Condamnarea politica a Gazetei de Sud a fost redactata
» Criza din Irak poate aduce bani
» Cei trei Gheorghe si hotarirea sugubeata
» Condamnarea unui ziarist
» Fostul sef al gardienilor publici olteni, Dorel Vochin, este cercetat intr-un nou dosar
» Nora si-a taiat soacra cu toporul ca sa puna stapinire pe casa
» Un tata vine la „Masina Adevarului“
» ING Bank si-a inaugurat sucursala din Craiova
» Revolta pe santierele ANL din Craiova
» Un ciine politist a facut recunoasterea din grup
» Atentie la buzunare!
» Stiri diverse
» Un dosar penal si doua amenzi de 25 de milioane
» Vaca preotului de la Fintina Domneasca a nascut un vitel cu cap de maimuta

Dolj

» Teroristii isi fac partid
» Moarte suspecta la Bradesti
» Stiri diverse

Gorj

» Proprietar la PETROCONSTRUCT si director la PECO, Dumitru Pruna sfideaza legea

Sport

» Tricolorii au invins Slovacia, dar nu au convins
» „U“ Craiova – Metalurg Zaporoje
» Zoltan Crisan se simte mai bine
» Craioveanu implineste astazi 35 de ani
» FC Extensiv – Veria 5-0
» Feriti copiii de Staicu!
» Bataie de joc la cea mai faimoasa pepiniera de fotbalisti din Romania
» Universitatea s-a calificat in finala turneului de la Norcia

Top