16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalScoala de cartoane

Scoala de cartoane

Se cocosase de tot sub greutatea sacului. Era mare, cel mai mare pe care-l gasise – acum vreo trei saptamini, in spatele unui bloc – si il pazea ca pe ochii din cap. Nu voia sa i-l fure ceilalti. Era bun, incapeau in el aproape toate cartoanele pe care le stringea intr-o zi. Nu era nevoita sa se duca de mai multe ori sa incarce. Dar o storcea de puteri. Ca acum. Cind o mai strapungea si gerul pina la os. Numai gindul la cei treizeci de mii pe care spera sa-i ia o facea sa inainteze. Gindul ca o sa ia piine. Si o sa manince.

O cheama Ramona. Are 14 ani si locuieste la baraci, in Lapus. De cinci luni numai. Inainte a stat in Craiovita, cu parintii. Dar a plecat. S-a trezit intr-o dimineata ca n-a mai putut ramine. Se saturase. De scandaluri, de suferinta, de saracie. Cosmarul parca nu se mai termina. De nenumarate ori se gindise sa-i puna capat. Ii lipsea insa curajul. Frati nu avea si nici un alt umar pe care sa plinga. Cu parintii nu avea ce sa vorbeasca, doar din cauza lor voia sa plece. Ce sa faca? Unde sa se duca? Din ce sa traiasca? Bani n-avea si nici unde sa lucreze. Cine o angaja la virsta ei, ca nici scoala nu avea?

Acum ar fi trebuit sa fie in clasa a opta. Sa se duca si ea la scoala, ca toti ceilalti copii de virsta ei. Sa se trezeasca dimineata, sa-si faca ghiozdanul si, repede-repede, sa nu intirzie, sa alerge cu citiva colegi sa prinda prima ora. Sa stea cuminte in banca si – ii spusese ei o fata cum e – sa nu ridice capul de frica sa nu o asculte. Si sa se intoarca apoi acasa, unde mincarea ar astepta-o calda pe aragaz, si sa piarda timpul privind la televizor, numai sa nu se apuce de lectii. Si sa se culce devreme, dupa ce mama si tata ar pupa-o de noapte buna.

Dar ea nu stia cum e la scoala. Parintii nu o dadusera ca nu i-a interesat, aveau altele pe cap. La ce-i trebuia ei scoala, ii ziceau, ca tot saraca si proasta o sa traiasca. Si Ramona a lasat sa treaca timpul. Pentru inceput, n-a bagat de seama, apoi chiar se bucura ca ea nu are lectii de facut ca si ceilalti copii si putea sa se joace in voie. Abia acum vreo doi ani a prins a se gindi la lucrul acesta, cind se uita cu jind in curtea scolilor pe linga care trecea si la copiii care jucau fotbal pina suna de intrare.

Acesta era inca un motiv pentru care visa sa plece de acasa. Astepta insa un moment prielnic. Ii era frica. Si, cum mai auzise ea ca li se intimplase si altor fete, nu voia sa o prinda vreun nenorocit si sa o vinda la soferii de camion.

La 14 ani, si-a luat viata in propriile miini

Acum cinci luni s-a hotarit. S-a trezit, si-a adunat lucrurile putine pe care le avea si a intins-o. A stat vreo citeva zile pe la prietene. Azi la una, miine la alta, minca numai ce apuca. Pentru a-si lua o piine, mai lucra pe la cite un magazin, aduna gunoiul. Apoi si-a adus aminte de matusa sa, Gheorghita, care statea in baraci. N-a mai asteptat nici o clipa, s-a dus la ea. Si acolo a ramas. Tot grea e viata si aici. Fara caldura, fara lumina, fara nici unele. Trebuie sa plece dimineata sa adune cartoane ca sa-si achite cu piine chiria la matusa-sa. Nu ca i-ar cere, dar nu poate ea altfel. Dar macar a scapat de scandaluri si de batai. Si – ce-i place cel mai mult – cind ia pensia, matusa ii cumpara intotdeauna o prajitura cu frisca si cu o felie de portocala deasupra.

Lasa o clipa sacul pe pamintul degerat. Nu mai putea. Se apuca sa sara de pe un picior pe altul si sa-si bata palmele invinetite una de cealalta. Apoi apuca iar colturile de plastic gros, se apleca putin si arunca in spate greutatea. Porni din nou sa mai caute cartoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS