Un prieten plecat peste mari si tari, la o specializare, intr-o companie de prestigiu, mi-a povestit ca micul grup roman din care facea parte a primit sarcina de a studia un mediu de dezvoltare pe calculator. Cu o zi inainte de plecare, un coleg a scris citeva programe, care afisau pe ecran mesaje calde de bun ramas, dedicate gazdelor. Un coleg strain i-a vizitat. A fost invitat sa citeasca mesajele. Le-a citit. A zimbit o clipa, a multumit, si l-a intrebat, imperturbabil, pe sentimentalul autor: „Tu ce faci?“ Acesta s-a pierdut, si nu a mai inteles limba engleza. Intrebarea a fost repetata: „Tu ce faci acum?“ Omul nostru, care se straduise doua-trei zile sa compuna scrisori-program in limba engleza, precum „Noi va iubim“, „Va asteptam in Romania“, „Ramas bun, prieteni“, „Va multumim pentru tot“, s-a fisticit complet. Colegul strain nu s-a lasat, a tot intrebat „Tu ce faci acum?“, pina cind, intrebat fiind pentru ce intreaba, a raspuns: „Pentru ca am sa dau ceva de lucru colegului dv., un lucru care ma intereseaza si il intereseaza…“
Sarbatorim pe 24 ianuarie 144 de ani de la Unirea Principatelor. Prilej de Hora Unirii si manifestari omagiale. De scris felicitari, mesaje calde de aducere aminte, promisiuni de unire la persoana intii plural a celor de aceeasi tara, si aceeasi limba, desi fiecare traieste pacatos de singur. Este ziua in care ma intreb: „Tu ce faci?“ pentru tara si limba romana. Stii versurile Horei? Iti mai spun ceva? Le-ai repetat cu copiii? Stii sa o joci? Ce faci un an intreg pentru Ziua Unirii? Bate in noi toti, romanii, un singur suflet? Este intre noi doar armonie? Pot oamenii puterii sa dea mina cu opozitia? Si viceversa? Unde este inima romana? Exista intre print si cersetor fratie? Exista iarba rea? Dusmanii? Sau traim in cea mai evoluata dictatura a iubirii? Ce ne apropie? Ce ne desparte? Exista iarasi intre noi hotare, pentru ca un frate, Iuda, poate, a fugit cu banii? As vrea sa cred ca „Hora Unirii“ nu o mai cinta doar naivii. Dar daca numai ei au mai ramas, echidistanti intre mojicia miliardarilor de carton si cea a calicilor de mucava, i-as intreba: un an intreg, intre doua hore, tu, frate, intru unire, ce faci? Este cineva care are nevoie de tine in tara? Te intreaba cineva: „Tu ce faci? Am nevoie de tine, nu pentru a juca hora unirii o zi, in strada, ci un an intreg, pentru a programa, pregati, munci, ziua in care vom da cu caciulile in aer si vom cinta, fericiti ca am adus Ziua Unirii pentru inca un an, in fratia romana“: „Hai sa dam mina cu mina/ cei cu inima romana/ sa-nvirtim hora fratiei/ pe pamintul Romaniei…“
Sarbatorim 144 de ani de la 24 ianuarie 1859, an in care principele Cuza era ales domn in Moldova (5/17 ianuarie), apoi in Tara Romaneasca (24 ianuarie).
In aceasta clipa, imi aduc aminte de o hora a unirii sarbatorita in copilarie, noaptea, cu tortele in mina.
Iesisem la plimbare, cu mama si tata, de cu seara. In centrul orasului, din English Park, pina in fata Liceului „Nicolae Balcescu“ – „Carol I“, cintau oamenii. Se intilneau pe strada si se prindeau de miini in hora. Nu existau difuzoare. Nu, oficialitati. Pe undeva, pe strada, din loc in loc, citiva oameni cu torte care intrau si ei in joc. Iti dadeau torta. Sa o dai mai departe. Tata si mama stiau Hora Unirii pe de rost. Ma gindesc, infiorat, citi parinti stiu sa o mai cinte astazi.
