8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSilvicultorii au confiscat 31 de brazi taiati ilegal

Silvicultorii au confiscat 31 de brazi taiati ilegal

Numarul furturilor ar putea creste in perioada urmatoare

Aproximativ 1.500 de brazi vor ajunge, la inceputul saptaminii viitoare, la Directia Silvica Mehedinti si apoi in pietele din judet. Brazii si molizii vor fi marcati la baza trunchiului cu o stampila dreptunghiulara, pentru a se elimina posibilitatea valorificarii ilegale.

„Pomii de Craciun nu pot fi vinduti decit cu documente de insotire. In caz contrar, pentru fiecare pom se aplica o amenda contraventionala. Reprezentantii Directiei Silvice Mehedinti au confiscat zilele trecute 31 de brazi, taiati din zona Baia de Arama. De saptamina viitoare, ne asteptam la mai multe tentative de furt de brazi, mai ales ca nici vremea din ultimele zile nu a tinut cu hotii. Asa se intimpla in fiecare an. Cind apare cite un brad mai inalt de trei metri, sintem aproape siguri ca nu e luat legal. Valoarea lui depaseste un milion de lei“, a spus inginer Cristian Vlad, de la Directia Silvica Mehedinti.

„Vom efectua controale in piete si tirguri, impreuna cu politia si jandarmeria…“

Potrivit silvicultorilor mehedinteni, preturile brazilor comercializati de stat vor fi mult mai mici decit cele practicate de particulari si vor fi cuprinse intre 60.000 si 150.000 de lei bucata. Molizii vor costa intre 40.000 si 65.000 de lei. Aceste preturi nu includ TVA, iar adaosul comercial este lasat la latitudinea comerciantilor.

„Noi vom efectua controale in piete si tirguri, impreuna cu politia si jandarmeria, pentru a verifica legalitatea comercializarii pomilor de iarna. Fiecare comerciant trebuie sa detina documente de provenienta, iar brazii trebuie sa fie marcati“, a precizat Cristian Vlad. Recoltarea brazilor se va face numai din arboreturile care urmeaza sa fie supuse lucrarilor de ingrijire sau din culturi infiintate in acest scop. Documentele care vor insoti transporturile, indiferent de provenienta marfii, sint cu regim special, prevazute cu elemente de securizare si personalizate. Ocoalele silvice nu vor elibera documente de insotire pentru brazii proveniti de pe terenuri din afara fondului forestier proprietate publica a statului, decit dupa verificarea legalitatii recoltarii.

3.740 de metri cubi de material lemnos au fost sustrasi, de la inceputul anului

Directia Silvica Mehedinti s-a confruntat si in acest an cu numeroase cazuri de furt de material lemnos. In primele noua luni ale acestui an, s-au taiat ilegal 3.740 de metri cubi de material lemnos, din care 52% (1.982 de metri cubi) provin de pe raza Ocolului Silvic Orsova. In acest caz se efectueaza cercetari de catre Politia din Orsova.

„Masa lemnoasa este scoasa la licitatie, arborii sint marcati, dar, in general, persoanele fizice sau juridice taie si material lemnos nemarcat. Probleme deosebite am avut cu firma T&Y COMPANY din Cerna sat. Administratorului acestei societati, Ionita Troca, am facut demersuri pentru a i se retrage atestatul, care ii permite sa valorifice masa lemnoasa“, a spus inginerul Loren Burtea, de la Directia Silvica Mehedinti.

Potrivit silvicultorilor, numeroase firme care achizitioneaza si valorifica material lemnos, in special nuc si cires, insala persoanele particulare, oferindu-le sume derizorii. Un metru cub de lemn din esenta valoroasa, care ajunge la preturi de pina la 1.000 de euro, este cumparat cu aproximativ 300.000 de lei.

„Aceasta situatie este cauzata in special de saracie. Oamenii nu stiu ce pret are lemnul si au nevoie de bani. Chiar si pentru a taia un nuc din curte trebuie sa aiba autorizatie speciala din partea Directiei Silvice si a primariei“, a precizat Loren Burtea.

In urma controalelor efectuate la transporturile pe drumurile publice au fost aplicate 20 de contraventii de catre Directia Silvica Mehedinti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS