17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Stiri diverse

Razvan Theodorescu – Doctor Honoris Causa al Universitatii din Craiova

Universitatea din Craiova i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa ministrului culturii si cultelor, academician Razvan Theodorescu ieri in Sala Albastra. La solemnitate au participat profesori universitari, personalitati politice si culturale, studenti, precum si reprezentanti ai administratiei publice locale. Dupa decernarea titlului, ministrul Theodorescu a vizitat Casa Universitarilor, unde s-a incheiat restaurarea completa a edificiului monument istoric, care are 34 de camere.

(C.I.)

Inspectorii metrologi vor verifica societatile de taximetrie si depozitele din Mehedinti

Controalele efectuate de inspectorii Serviciului de Metrologie Legala Mehedinti, in ultimele zile, au vizat agentii economici care desfasoara activitati de comert in pietele agroalimentare din Drobeta Turnu Severin, precum si depozitele angro din municipiu si judet. Au fost efectuate patru controale inopinante, prin verificari metrologice a produselor preambalate, in cazul a doua societati fiind descoperite abateri de la legislatia in vigoare. Alte 148 de controale au fost efectuate la 70 de persoane juridice si 78 de persoane fizice. Pentru neregulile constatate, au fost intocmite 17 procese-verbale de contraventie si au fost aplicate amenzi in valoare de 32 de milioane de lei. Inspectorii metrologi isi vor intensifica controalele in perioada urmatoare. „Avind in vedere ca se apropie Sarbatorile, vom efectua controale la firmele de taximetrie si la depozitele angro, cu atit mai mult cu cit stim antecedentele din anii trecuti“, spus Ion Grecu, directorul Serviciului de Metrologie Legala Mehedinti.

(F.L.)

Un taximetrist si-a amenintat clientul cu un pistol

Un severinean a sesizat politia ca pe, 15 noiembrie, a fost amenintat cu un pistol de un taximetrist din localitate cind i-a spus ca aparatul de taxare inregistrase o suma mult prea mare in raport cu distanta parcursa. Nemultumit, acesta i-a solicitat sa achite suma inregistrata de aparat. De teama, severineanul i-a dat taximetristului banii datorati. Politistii au reusit sa depisteze autorul, acesta fiind Valentin P., ce poseda un pistol cu gaze, pentru care detine permis de portarma. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe linga Judecatoria Drobeta Turnu Severin.

(F.L.)

Lovita de un bolid pe trecerea de pietoni

O femeie din localitatea Circea – Dolj a fost accidentata grav ieri, de un autoturism, pe o trecere de pietoni din apropierea fabricii de confectii din Craiova. Maria Gheorghita, de 49 de ani, traversa regulamentar strada, pe zebra, cind a fost lovita de un autoturism pe bulevardul 1 Mai. Soferul bolidului, Adrian Beia, de 39 de ani, din Craiova, nu a mai avut altceva de facut decit sa ajute victima, aflata in stare de soc, sa ajunga la spital. Maria Gheorghita a fost internata in Clinica de Terapie Intensiva a Spitalului de Urgenta Craiova, cu fractura de clavicula. Soferului vinovat i s-au prelevat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei si i se va intocmi dosar de cercertare pentru vatamare corporala din culpa.

(S.T.)

Profesorii gorjeni vor primi lichidarea pe decembrie

Daca Directia Generala pentru Finante Publice Gorj isi va da acordul, profesorii gorjeni isi vor primi lichidarea pe luna decembrie, inainte de Sarbatori. De asemenea, conform liderului Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere din Invatamint (UJSLI) Gorj, Vasile Mija, aproximativ o treime dintre cadrele didactice din judet ar putea intra in posesia celui de-al 13-lea salariu. In prezent, mai multe scoli din Gorj au constituita o rezerva totala de sase miliarde de lei, peste suma din care se acorda lichidarea pe luna decembrie. „Voi discuta cu cei de la Finante sa vedem care sint modalitatile legale pentru a putea acorda lichidarea si cel de-al 13-lea salariu, acolo unde sint bani, cum este cazul celor din Motru. Sintem 6.300 de angajati in invatamint si cam o treime ar incasa cel de-al 13 salariu. In total am avea nevoie de 18 miliarde de lei. De mult timp nu s-au mai acordat aceste sume inainte de sfirsitul anului“, a spus liderul Vasile Mija. Acesta a mai declarat ca, in calitate de vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint Romania, va propune Ministerului Educatiei ca, de anul viitor, sa aloce fonduri si pentru achizitionarea de cadouri pentru copiii cadrelor didactice.

(E.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS