A inceput acum vreo doua luni, cu o bataie-n geam. Apoi in tablia patului. Solnitele se trinteau singure de podea si usile se deschideau de nebune. Eugenia Dogaru si-a facut repede o cruce, doua, si-a luat copiii si-au dormit in curte. Minel Guran, cumnatu-sau, murise de vreo opt luni. Nu i-a luat mult femeii sa priceapa ca raposatul n-avea odihna si se-ntorsese sa le joace un ultim renghi. In scurt timp, n-a mai fost taran din Lipovu care sa nu fi trecut macar o data prin casa bintuita. Le-a trecut frica, ba chiar au prins o oaresce slabiciune pentru strigoiul lor si-l asteapta acum, in fiecare seara, inghesuiti cite cinspe pe-un patut. Minel rareori intirzie la vreo sezatoare si, in timp ce fostii lui vecini isi sorb tulburelul in bezna, le prezice viitorul si isi mai face de cap cu mobila din incapere. Nelipsiti, seful de post si adjunctul sau stau pregatiti in orice minut sa-i puna aratarii catusele si s-o aduca la sediu, pentru cercetari.
Un sat intreg face coada sa-l auda pe Minel, numai frate-sau nu poate sa-l sufere. De, astea-s rudele! Victor Guran e negru de suparare si nu poate sa-i ierte cu nici un chip glumele nesarate.
„Nu stiu ce-are cu noi, de nu ne lasa sa ne odihnim ca oamenii. A mutat masa din loc, solnita a vrut sa i-o arunce unuia pe picior, face numai rautati. S-a facut moroi si acuma intra peste noi in casa – de ce vine? Ca s-a strins tot satul sa-l vada, de a venit si primarul, si seful de post, pe care noi l-am chemat, sa faca ceva. Ca nu se mai poate asa!“
Babele isi scuipa indirjit in sin de cite ori vine vorba despre insolitul strigoi. In Lipovu, se pare, s-a mai intimplat ca raposati fara liniste pe lumea cealalta sa se-ntoarca printre cei vii. Maria Stircu isi mai aminteste cum, pe vremea cind era fata numai buna de maritat, batrinii satului mergeau in cimitir si-i dezgropau, apoi le infigeau tepuse-n inima.
„Sapau mormintul, desfaceau sicriul si citeodata il gaseau gol. Asta insemna ca mortu’ se facuse strigoi. Ba pe altii, cind i-au dezgropat, i-au gasit fumind, da, aveau tigara aprinsa-n gura“, spune batrina, facindu-si iute semnul crucii.
Strigoiul Minel cinta manele
In schimb, sedintele de spiritism din casa lui Victor ii aduna, in fiecare seara, pe toti lipovenii mai tari de inima. In odaia si-asa prea strimta nu mai ai unde sa arunci un ac. Convinsi ca lumina lampei cu gaz l-ar alunga pe strigoi, taranii se asaza tacuti pe marginea patului si beau vin, asteptind in bezna ca Minel sa-si anunte aparitia prin citeva batai in tablia mesei. Apoi, pe masura ce prind curaj, conversatia se leaga, iar strigoiul devine oracol.
„Cind a venit, mi-am luat inima-n dinti si l-am intrebat: «Mai Minele, maica, ia zi, maica, citi ani mai traiesc io?» Si a batut de doispe ori in masa. «Da’ barbatu-meu, Minele, el cit mai apuca? Si iar a batut, da’ de sapte ori, de data asta»“, spune Eleonora Prioteasa.
Gheorghe Ciobanu, seful de post din sat, este insa dezamagit de prestatia de prezicator a duhului. „Nu le are, domne, cu ghicitul. L-a intrebat unul citi porci are-n batatura si el a zis: unul. Da’ de unde, omul avea trei. Desi, m-am gindit eu, daca lasase gospodaria nepazita ca sa vina-coa’, se poate sa fi nimerit strigoiul adevarul. Uneori, cind o mai zbirceste cu prezicerile, ii striga oamenii: «Minele, baga, mai bine o manea, ma!»“
Politia continua cercetarile
Pe jumatate speriate, pe jumatate satule ca seratele lui Minel sa le tot aduca vecinii pe cap, rudele au inceput sa-l lucreze pe spiritualul strigoi pe la spate. „Au facut cum i-au invatat batrinii: au luat un tap si i-au taiat capul. Singele l-au strins intr-un ceaun si l-au pus pe foc, sa clocoteasca impreuna cu tot felul de ierburi. Apoi trebuie sa ia singele si sa unga tocul de la usa, iar carnea, sa o manince. Si atunci strigoiul n-o sa mai vina“, ne-a descris o vecina ritualul menit sa-l tina departe pe Minel.
In acelasi timp, o mina de baieti, nascuti simbata, il asteapta la asfintit pe strigoi in fata portii, gata sa-i intepe inima cu o tepusa. Copiii nascuti in cea de-a sasea zi a saptaminii ar avea, dupa spusele taranilor, harul de a vedea duhurile, ceea ce, pentru altii, este imposibil.
Ceva mai sceptic in privinta sanselor de reusita ale ritualurilor babesti ori ale gastilor de copii, Gheorghe Chirca, adjunctul sefului de post, e hotarit sa puna mina pe strigoi prin clasica metoda baston-catuse. Cum, pina una-alta, Minel nu s-a aratat in vreo forma suficient de materiala ca sa permita arestarea, cuplul de forte de ordine Ciobanu-Chirca practica cu indirjire filajul. Seful de post si subalternul sau nu mai rateaza nici o intilnire intre strigoi si prozelitii sai. Intre timp, adjunctul Chirca si-a rapit un minut pentru a face retrospectiva anchetei.
„Am fost acolo si aseara, am stat o ora, dar n-a aparut. Cit am fost eu, personal, nu s-a intimplat nimic. Am stat in liniste, pe-ntuneric, dar aveam si lanternele la noi. Miercuri seara, in schimb, s-a rupt o latura de la pat si s-au speriat. Da’ daca se asezasera vreo cinspe-saispe, era normal! Oricum, noi continuam verificarile, sa stabilim exact care-i povestea. Daca mi-e frica? De ce sa-mi fie, ca doar sintem atitea persoane acolo! Sintem pregatiti si o sa-l imobilizam prin mjloacele specifice.“
