In memoriam, Vasile Cosma

Decanul scenei craiovene, dar si unul dintre marii actori ai teatrului romanesc, Vasile Cosma, a plecat sa moara putin, lasind in urma sa o pilda plina de virtuti nepereche, stralucirile unei meniri artistice putin obisnuite, jertfelnica in intregul ei. Nu si-a tradat suferinta nici in momentele-limita omenesti, jucind de istov, pe scena sa, cu ultimele farime de viata si de daruire. Cu citeva saptamini in urma era aplaudat copios, dezlantuit, in „Omul cu mirtoaga“, putini dintre spectatori stiind sau crezind ca, pentru marele actor, erau ultimele ropote de bucurie si de pretuire traite in viata, cintecul sau de lebada imaculata.

Ca marii sai inaintasi din teatrul craiovean si ca unii dintre partenerii de scena contemporani, carora le-a fost model nepretuit, simpla intrare in scena avea valoare de preludiu, devenind dintr-o data un punct de foc, un centru de unde sufletesti, inainte chiar de a vorbi sau de a schita un gest. Apoi, isi cucerea total publicul, „se juca“ cu sufletele si cu privirile din loji si staluri. Caldura acestei prezente statuare, tacuta ei putere, concentrata ei stralucire interioara nu au fost nu numai rezultatul inclusiv al inspiratiei, ci mai ales al unei munci indelungate si abnegate, miraculoasa si cuprinzatoare, permanenta raportare la adevaruri si la esenta vietii, cu grija neostoita intru sobrietate in expresie, echilibru si perfectiune. Toate acestea au fost elementele modalitatilor interpretative fara sfirsit si argumentele succeselor lui Vasile Cosma. Nu se prezenta in fata publicului decit cu roluri perfect stapinite, contactul dramatic de interpretare nemaiavind, pentru acest exceptional actor, nici o taina. Nu era rece – cum au ingaimat unii critici (nu s-a temut niciodata de critici, nici nu i-a bagat in seama, interesindu-l doar opiniile spectatorilor si ale partenerilor de scena!); procesul creatiei implica, la el, suma elementelor tinind de intelectualitate si sensibilitate, toate bine cunoscute, solicitate cind trebuie si dirijate cu mestesug de actorul care era, totdeauna, stapinul unei tehnici de invidiat. Vasile Cosma a dat si a cerut emotie deplina si autentica. Provoca, precum un veritabil vrajitor, „risul“ si „plinsul“ cu valoare emotionala profunda, nicidecum risul de contrabanda (prin „gaselnite“ actoricesti) sau „lacrimi“ care se introduc prin efractie in ochii nostri.

Este greu de redat sau de explicat „taina“ succeselor acestui produs de exceptie al Clubului, intarit si de experientele traite si consolidate pe scenele din Resita, Arad, Timisoara si Craiova, de-a lungul a 55 de ani de creatie teatrala si de relevare artistica superioara in peste 130 de roluri (!) in care a impus valente si haruri putin obisnuite – deopotriva in tragedie, drama, comedie, vudevil, recital. Cele mai multe au fost infaptuiri antologice, aducind de fiecare data noi calitati de veridicitate, de armonie si de tot mai multa maiestrie, fiind tot mai aproape de perfectiune. Ca si insotitoarea sa de scena si de viata, stralucita actrita si ferventa intelectuala Marina Basta, au ingemanat impreuna haruri semene in spectacole de neuitat: „Othello“, „Regele Lear“, „Apus de soare“, „Surorile Boga“, „Clipa“, „Gin Rummy“, „Hangita“ etc.

Isi contura si isi asuma pina la identificare personajul, urmarind si infaptuind o constanta dinamica a aspiratiei spre cit mai bine, spre succes si satisfactie, care sa le depaseasca pe cele precedente.

In repertoriul de roluri, de-a dreptul covirsitor, a inscris creatii si eroi de fericita inscriere in rindul performantelor in genere: calitatea de a fi si de a se fi impus in zece eroi shakespearieni proeminenti (caz unic in teatrul romanesc!), ca si in esalonul personajelor din comediile, dramele si momentele dramaturgiei caragialiene. A fost la fel de bun in piesele clasice si moderne ale repertoriului universal si romanesc, impunindu-se, egal, ca un actor complet, de „Capa si spada“, ca si in cele „de toate zilele“, de inaltime eroica sau de prototip uman convingator. Acest veritabil stapin al scenei a dat intreaga masura de valoare in roluri de rara diversitate si apoteoza: Lear si Petruchio, Othello si Falstaf, Karl Moor, Nesciatlivtev, Giles Carey, Satin, Svetlovidov si Leopkin-Teopkin, Volpone, Rippafaratta, Weller, Luca Arbore si Stefan cel Mare, Pietro Gralla, Horia, Petre Nobilu, Nole si Baci Toma, Banul Miked si Brancoveanu s.a. A trecut adesea de pe scena pe platoul de filmare, creind aparitii veridice sau pitoresti in pelicule pretuite: „Chemarea omului“, „Strainul“, „Cantemir“, „Mere rosii“, „Patima“, „Buzduganul cu trei peceti“, „Stejar, extrema urgenta!“, „Severino“ etc., alaturi de alte mari vedete ale ecranului romanesc.

In toate aceste aparitii – scenice sau filmice – Vasile Cosma a dovedit haruri, elanuri si efluvii cuceritoare, cucerind sala de teatru sau de cinematograf, dispunind totdeauna de toate calitatile de a fi Erou! Cuvintul rostit de Vasile Cosma, pe scena sau pe ecran, era plin de sensuri, avea radacini si ramuri, crestea mereu, neintrerupt. Sub luminile rampei si ale studioului de film se implinea ca un adevarat sacerdot.

Sub aceste bolti si altare va trai, dincolo de moarte, prin ceea ce a infaptuit, ca si prin actorii care i-au fost ucenici si parteneri de scena, prin publicul care-l va privi si iubi netarmurit, cu recunostinta nemarginita.