11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn autocar a spulberat o Dacie de pe sosea

Un autocar a spulberat o Dacie de pe sosea

• Un autoturism Dacia a taiat calea unui autocar plin cu calatori, care se deplasa cu viteza • Impactul a fost atit de violent, incit Dacia a fost transformata intr-un morman de fiare, iar doi dintre pasagerii acesteia au murit • In masina se mai aflau trei persoane, care au ajuns in stare grava la spital • Soferul Daciei, Nicusor Albis, este cercetat pentru omor din culpa

Doua persoane au decedat si alte trei au ajuns in stare grava la spital in urma unui accident rutier petrecut in noaptea de duminica spre luni la Isalnita.

Protagonistii au fost cinci tineri, care dupa ce au petrecut la o nunta in comuna Almaj, in jurul orei 1.00, s-au urcat intr-un autoturism Dacia 1310 si au pornit spre Craiova.

Soferul, Nicusor Albis, de 27 de ani, din Isalnita, bause cam mult, dar asta nu l-a impiedicat sa se suie la volan si sa-si dea aere de pilot de Formula1 pentru a le impresiona pe cele doua tinere aflate in masina. In intersectia cu DE 70 de la iesirea din Isalnita, soferul a incercat sa se incadreze pe sosea fara sa se asigure, intrind cu autoturismul intr-un autocar cu calatori care se deplasa cu viteza spre Craiova.

De la nunta la spital

Impactul a fost atit de violent, incit autoturismul Dacia a fost practic spulberat de pe carosabil, iar una dintre fetele aflate pe bancheta din spate, Alina Ionela Stomlega, de 24 de ani, din Craiova, a murit pe loc.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanta Dolj s-a deplasat de urgenta la fata locului. Dintre tablele contorsionate ale autoturismului au fost scosi ranitii, care au fost urcati intr-o salvare.

Din cauza leziunilor suferite, pasagerul din dreapta soferului, Marian Cotosman, de 28 de ani, din Isalnita, a decedat in drum spre Spitalul de Urgenta Craiova. Un alt tinar care era in autoturism pe bancheta din spate, George Florian Caloteasa, de 28 de ani, din Isalnita, a fost internat in Clinica de Reanimare, avind sanse mici de supravietuire, iar pasagera din stinga spate, Cristina Paunescu, de 20 de ani, din Isalnita, a suferit un traumatism cranian minor, fiind internata in Spitalul Clinic de Neurochirurgie.

Nicusor a uitat

Nicusor Albis s-a ales cu mai multe zgirieturi si cu o arsura grava la piciorul drept.

„Tesutul este ars pina la os, fiind necesara efectuarea unei interventii chirurgicale si mai mult ca sigur a unui transplant de piele pe zona afectata. In rest, nu ridica probleme“, a declarat dr. Virgil Zamfirescu, chirurg plastician.

Nicusor isi mai aminteste doar ca se intorcea de la o nunta impreuna cu prietenii, dar despre accident nu stie decit ce a aflat de la politistii care se ocupa de anchetarea cazului si care i-au intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa.

Soferul si calatorii aflati in autocarul implicat in accident au scapat nevatamati. Autovehiculul, apartinind SC ALIBABA TOUR SRL, efectua transport de persoane pe ruta Drobeta Turnu Severin – Bucuresti si era condus de severineanul Marian Clement, de 46 de ani. Dupa accident, autocarul a fost retinut de politie pentru a i se efectua expertiza tehnica.

Socrul soferului a tabarit pe ziaristi

Cit despre Dacia 1310 – sau ceea ce mai ramasese din ea dupa impact – a fost trasa pe marginea drumului in apropiere de locul accidentului. Fiarele contorsionate erau pazite cu cerbicie de socrul lui Nicusor Albis care, sub pretextul apararii dreptului la propria imagine (chipurile, autoturismul ar fi fost al sau) nu s-a sfiit sa agreseze verbal si fizic ziaristii.

Incercind sa pareze o lovitura adresata unei colege de breasla careia socrul lui Albis tinea mortis sa-i ia aparatul de fotografiat, un reporter a fost lovit peste picioare.

Toate acestea s-au intimplat sub privirile detasate ale unui gardian public, care, daca nu ar fi fost imbracat in uniforma, ai fi crezut ca face parte din rindul curiosilor atrasi de privelistea oferita de autoturismul contorsionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS