„Aberatia de libertate“ din revista Academia Catavencu, a devenit, in timp, una dintre cele mai citite rubrici. Nazbitiile care apar deseori in paginile de publicitate au harul de a da umor chiar si celor mai serioase ziare. Ne-am intrebat insa daca umorul, voluntar sau nu, care razbate din cele citeva cuvinte ale unui anunt sau spot publicitar a aparut, precum Academia Catavencu, abia dupa 1990. Prin urmare, am spicuit anunturi din citeva colectii de ziare vechi de mai bine de jumatate de veac, iar raspunsul la intrebarea noastra a venit mai repede decit am fi putut banui. Drept dovada, iata citeva mostre din hazul publicistic de acum 60 de ani, cu nimic mai prejos decit ceea ce ne face sa ridem azi.
Nici nu apucasem bine sa deschidem Universul din 1937 si am si dat peste un anunt cel putin ciudat, lafaindu-se pe vreo sase centimetri patrati, undeva in pagina trei. „Sa nu veniti! Sunt plecata din Giurgiu.“ Cam asa gasise de cuviinta o oarecare Mimi Iotta sa le dea de inteles anuntatilor oaspeti ca risca sa nu aiba parte de nici un fel de receptie la sosirea in orasul de pe malul Dunarii. Mai dam citeva pagini si trecem de la Mimi cea plecata din Giurgiu la o distinsa doamna, venita taman din India. „Alla Hinzarah – cea mai mare prezicatoare din Calcutta, care prezice uimitor destinul oricarei persoane, prin suprema sa stiinta. Spune totul si pe nume sigur. Iubire, casatorie, afaceri…“ Si asa mai departe, spre luminarea noastra, care credeam ca acest gen de regine ale magiei albe sint o inventie a prezentului. Ne vine in cap eroul lui Eliade, Gavrilescu, cel care se duce la tiganci, intr-o zi cu mare zapuseala. Probabil ca nu citise, tot la mica publicitate din Universul, urmatorul anunt: „Bautura racoreste pentru moment. Ventilatorul electric D.T. racoreste incontinuu. De vinzare la magazinele principale si la Dinamo-Technica.“ Moment in care prin fata ochilor ni se perinda, ca in filmele lui Sergiu Nicolaescu, doi tineri indragostiti, mergind la brat pe Calea Victoriei. Tineri care se vor fi cunoscut, poate, in urma unui astfel de panseu matrimonial, extras din unul din numerele din 1946 ale aceluiasi ziar: „Tinar, 25 ani, comerciant, dragut, suflet blind, doresc casatorie fiica comerciant, blinda – dota.“ Lucru clar, inca de atunci blindetea si dota se completau in modul cel mai armonios cu putinta. Daca ne-am convins cam ce doreau barbatii vremii, haideti sa aruncam privirea asupra aspiratiilor femeilor. „Doamna tinara, de conditie buna, serioasa, de incredere, caut loc la copil mare, pentru munte in timpul vacantei.“ Din toata fraza nu intelegem nimic, in afara de faptul ca, desi e de conditie buna, tinara nu stia cum sa ajunga mai repede la munte in vara acelui an. Oricum insa, capac la toate le pune un anunt de „Cumparari diverse“, care ne convinge ca Romania e tara tuturor posibilitatilor, si asta nu de ieri, de azi: „Urina de femeie gravida, luna a doua pina la a patra, se cauta de catre laborator, oferind pret bun.“ Si sa mai zica cineva ca nu se pot scoate bani frumosi din dejectii!
Constipatia, masura tuturor relelor
O vorba din popor spune ca orice gind trece, mai intii de toate, prin stomac. Universul din 1937 pare sa impartaseasca aceasta opinie si ne cheama, asadar, sa luam parte la o eliberare spirituala de proportii, pe calea mai putin obisnuita a tratamentelor cu laxative: „Sa stii, neica: burta usurata, minte luminata! Constipatia imbatrineste, timpeste. Nu sta pe ginduri si ia un Typ.“ Linistea interioara si impacarea cu universul astfel obtinute nu sint insa niciodata suficiente pentru femei, care ramin la fel de vanitoase pina in zilele noastre. O data cu primele produse cosmetice apar, fireste, si primii speculanti croiti sa se umple de bani din falsificarea lor. Damele profita si inrosesc liniile telefonice in lipsa sotilor: „Allo, Nina, ai avut dreptate, am cumparat si eu crema David Oxigen Borax si, intr-adevar, aceea cu semnul de garantie, desi mai scumpa, este cea veritabila.“ Pe fondul isteriei generale, industria frumusetii ia proportii si, in scurt timp, chiar si inocentii producatori de crema de pantofi sint subjugati de noul val: „Fabrica de crema de ghete si produse cosmetice, bine introdusa, cauta agenti reprezentanti.“ Nimeni nu pare sa se teama de ceea ce s-ar intimpla daca, Doamne fereste!, s-ar incurca borcanele. In iuresul seductiei dezlantuite, singurul care lupta cu explozia demografica este „Primeros, prezervativul fin si sensibil pentru cunoscatori si nervosi“. Primele semne de deruta aparute in tabara barbatilor, aparent divizati, sint repede risipite: s-au linistit, cu totii sint cunoscatori. La magazine se confirma, nici un nervos nu a cerut Primeros. Intre timp, unii se mai si imbraca. Eventual de la „Vulturul de mare cu pestele in ghiare – magazin de stofe“, sustine negustorul, pentru a-i contrazice pe cei care banuiau ca ar fi vorba de o pescarie. In replica, anglo-saxonii ramin aceiasi gentilomi impecabili si ii inchid pliscul vulturului de mare cu o superoferta versificata. In paginile Anuarului – Ghid al municipiului Craiova din 1946, La Englez, magazinul cu stofe, textile si imbracaminte de pe Unirii, ne da ritmul si masura vremurilor: „Asta-zi toate-s foarte scumpe,/ insa eu ma consolez/ Caci gasesc ce-mi trebueste/ Bun si ieftin La Englez“. Iata, deci, ca nu numai romanul s-a nascut poet.
L-au impuscat pe Berneanu
Am gasit ziare din ’37-’38, cu multa culoare (si la figurat, dar si la propriu: Universul tiparea prima pagina color, ceea ce nu-si permitea nici unul dintre ziarele din 1989, de exemplu), dar, pe masura ce trec anii, zimbetul de pe buzele cititorilor devine din ce in ce mai inghetat, pentru a se transforma, dupa sfirsitul razboiului, intr-un suris fals. In 1942, in ziare ocupate pe jumatate de comemorari si decese, apar din ce in ce mai des anunturi de genul: „Faruri de camuflaj pentru auto-vehicule. Model aprobat de Apararea Pasiva. De vinzare la Electro-Unic.“ In timp ce, dupa razboi, se inmultesc asa-zisele „darimari“, in fapt niste societati care nu faceau decit sa valorifice ceea ce era deja darimat: „Darimarea CORECT – cumpara orice materiale ale imobilelor arse sau avariate de bombardament.“ Si asta, cu siguranta, nu mai e deloc amuzant. In plus, pare ca si lumea devenise mai rea, dupa cinci ani de cosmar. In 1946, un tata ia pur si simplu piinea de la gura fiului, la mica publicitate: „Fugit de acasa! Fiul meu, Krips Gheorghe, in virsta de 18 ani. Element cu purtari rele, rog sa nu i se acorde nici bani, nici ospitalitate, pentru care nu-mi iau nici un fel de raspundere.“ Sau, pe acelasi ton, un alt anunt: „Servitor incorect! Penea Partenie, fugit din serviciu din str. Plantelor 27, este cautat de Circa 17.“ Un anunt din 1943, „Azi e valabila prima jumatate a bonului no. 372, pentru 300 gr. piine“, dovedeste ca, oricum, ospitalitatea nu mai era chiar asa usor de acordat. Drept pentru care nici nu ne mai mira sa aflam, din rubricile de stiri, cit de aspra era chiar legea: in 1942, Gheorghe Dinca, fructar, „a primit doua luni condamnare in lagar de munca pentru ca a vindut bobotinele cu preturi de fructe exotice.“ Ba se poate spune ca Gheorghe putea sa zica bogdaproste. In Universul din 4 februarie 1946 abia se poate observa urmatoarea stire, venita chiar de la Craiova: „Dupa reconstituirea asasinatului si tilhariilor savirsite de banda in frunte cu Decebal Berneanu, s-au facut, la chestura, formele de inaintare a bandei la Curtea Martiala. In drum, banditii, incercind sa fuga de sub paza si neascultind de somatiile legale, au fost impuscati.“
