Evolutii necesare agriculturii romanesti pentru integrarea Romaniei in UE

Reforma economica, prin obiectivele sale, este o premisa fundamentala a integrarii agriculturii romanesti. Inlocuirea economiei agrare centralizate cu una de piata eficienta si moderna se poate realiza prin actiunea conjugata si simultana a trei coordonate principale: stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, de monopolizare a pietei agricole si liberalizare a preturilor si salariilor, promovarea consecventa a retehnologizarii.

Integrarea agriculturii in U.E. devine o componenta esentiala si un demers de referinta ce caracterizeaza activitatea statului roman. Astfel se impune cunoasterea agriculturii U.E. in toata complexitatea ei, caci nu se poate concepe o optiune de asemenea anvergura, fara a intelege ansamblul politicilor practicate de U.E., principiile, standardele si mecanismele de functionare a acestui organism comunitar, precum si legislatia ce o guverneaza. Toate aceste elemente de informatie obliga la analiza lor profunda si obiectiva, in stransa corelatie cu protejarea intereselor vitale ale economiei nationale in general si ale agriculturii in special.

Stabilirea unui scenariu precis si fara echivoc de integrare a agriculturii romanesti in structurile europene este dificil de realizat. Experti occidentali arata ca, pentru inceput, nu toate tarile din Europa Centrala si de Est vor avea acces la integrarea in Uniunea Europeana. Argumentul forte al acestora are ca suport discrepanta dintre nivelurile de dezvoltare economica generala, aplicarea incompleta a principiilor unei economii autentice de piata, management deficitar, etc.

Integrarea ar putea constitui, chiar cu o perioada de adaptare prelungita, un garant impotriva tendintelor de destabilizare sau stagnare. In ceea ce priveste miza, problemele agricole vor fi un punct delicat in procesul de largire al U.E. spre est, in baza mai multor considerente:

a) sistemul agroalimentar detine o pondere mai ridicata in PIB decat cel din tarile U.E.;

b) sectorul agricol al U.E. va fi mai sensibil la integrare atata timp cat a beneficiat de o protectie puternica de-a lungul anilor, fiind la adapost de concurenta internationala;

c) unele dintre actele normative elaborate si institutiile adecvate create depasesc problema in sine a agriculturii;

d) relatiile de schimb agroalimentare ale U.E. cu tarile lumii a treia sunt sub incidenta noului cadru impus de acordul GATT;

e) repercusiunile politice si instabilitatea pe care le pot genera preturile produselor agroalimentare pot influenta procesul de integrare;

f) dimensiunea bugetara.

Una dintre cele mai importante preocupari in etapa de tranzitie pe care o parcurge agricultura romaneasca o constituie cresterea productivitatii muncii.

In acest sens, retehnologizarea structurilor agrare reprezinta o necesitate obiectiva care decurge din: pozitia geografica a Romaniei, favorabila dezvoltarii unei agriculturi moderne si intensive; ponderea relativ ridicata a suprafetei agricole in suprafata totala a tarii (62%), fertilitatea naturala ridicata a solurilor si climatul continental-temperat care permite dezvoltarea unei game largi de specii de plante si animale.

Structurile actuale ale agriculturii romanesti sunt produsul unei mosteniri istorice recente de dezmembrare si impartire a pamanturilor intre mostenitorii celor inscrisi in fostele cooperative de productie pana in 1962, precum si al unei dezvoltari tehnologice de-a lungul anilor, in marea ei majoritate bazata pe o industrie autarhica.

Avand in vedere potentialul deosebit de care dispune agricultura Romaniei, o politica agricola adecvata poate sa contribuie la succesul tranzitiei.

Continuarea sistemului de sprijinire a preturilor produselor agroalimentare se pare a fi strategia cea mai nimerita pentru cresterea productiei agricole si apropierea de parametrii din comunitate.

In cadrul rundei Uruguay, tarile aflate in tranzitie, printre care si Romania, au obtinut, in urma negocierilor, acordarea unei perioade tranzitorii necesare alinierii mecanismelor economice si comerciale la noile reguli convenite privind subventiile si sprijinul pentru agricultura. De fapt, intr-o economie de piata autentica, subventiile nu-si gasesc justificarea, caci ele demonstreaza logica concurentei, creand inegalitati si inechitate intre agentii economici, si sustin activitati neperformante.

Acordul de asociere cu U.E. permite Romaniei sa utilizeze practica subventiilor, ca mijloc de protectie sociala, pentru sustinerea financiara a unor societati care se restructureaza, pentru stimularea cercetarii stiintifice. Abordarea problematicii subventiilor impune analiza acestei strategii – mecanism, intr-o viziune mai larga si mai ales a impactului receptat in tara noastra.

In perspectiva integrarii europene a agriculturii, ideea cea mai vehiculata este armonizarea politicilor agrare cu standardele si exigentele U.E. Mai mult, Romania acorda in prezent acces preferential, reduceri sau scutiri de taxe vamale la unele produse agroalimentare, exact asa cum procedeaza, la randul ei, U.E. cu tarile in curs de dezvoltare.

Preturile practicate in economia de comanda erau rigide si nu permiteau masurarea cheltuielilor cu care se realiza un produs, nu asigurau cointeresarea producatorului. Acest sistem de preturi a provocat si accentuat dezechilibrul intre preturile produselor agricole si cele industriale, a amplificat fenomenul inflationist, a condus la o dezvoltare neproportionala a economiei, cu consecinte nefaste mai ales pentru agricultura adusa in stare de faliment.

Mecanismul formarii preturilor produselor agricole este sub incidenta unor particularitati care au o determinare obiectiva: influenta conditiilor naturale, marimea si modul de includere a rentei financiare, perisabilitatea produselor agricole, sezonalitatea produselor agricole, structura consumului de produse agricole pe zone, grupe de populatie, centre de consum, preturile practicate de alte ramuri din amonte si aval de agricultura, nivelul productivitatii muncii, actiunea cererii si ofertei, inflatie, preturile de piata mondiala, etc.

Formarea preturilor produselor agricole si alimentare are la baza urmatoarele consideratii economice: recuperarea cheltuielilor reale de productie si obtinerea unui profit corespunzator, eliminarea practicii de redistribuire prin pret a unei parti din venitul net creat in agricultura; imbunatatirea metodologiei de calcul a profitului practicat in industrializarea produselor agricole; degrevarea costurilor produselor agricole, pe de o parte, din taxe de somaj.

Toate aceste considerente au caracter aleatoriu, dar ele pot servi ca baza de plecare in stabilirea relatiilor complexe ce guverneaza formarea preturilor produselor agricole.

Aceasta „dirijare“ a preturilor, departe de a fi excesiva (caci se refera la numai cateva produse agroalimentare esentiale pentru populatie), trebuie sa se caracterizeze prin flexibilitate si aderenta la cerintele pietei, la dinamica actiunii legii cererii si ofertei.

In perioada de tranzitie, pentru a pune in valoare, pe principii economice, raportul oferta – cerere in cadrul relatiilor complexe existente in procesul vanzarii – cumpararii produselor agroalimentare, se practica cu precadere urmatoarele categorii de preturi: preturi garantate de stat; preturi negociate si preturi libere, formate pe piata taraneasca.

Indiferent de natura lor, aceste preturi trebuie sa se caracterizeze prin suplete, dinamism si flexibilitate, permitand astfel modificarea lor in functie de conditiile pietei, de relatia cerere – oferta.

In economia de piata avem de a face cu o certa liberalizare a preturilor. Ele cuprind costurile reale, osciland in jurul valorii in functie de actiunea cererii si ofertei.

Totusi, chiar in conditiile unor preturi liberalizate, se impune o reglementare a acestora de catre guvern prin: organizarea unui control fiscal si financiar exigent si supravegherea realitatii concurentei; actiuni de interventie asupra nivelului preturilor si veniturilor pentru aplicarea unor programe antiinflationiste; structuri financiare suple si eficiente pentru urmarirea si eliminarea evaziunii fiscale.

Oricum, preturile nu pot ramane fixe si egale, iar fiecare producator trebuie sa suporte avantajele si dezavantajele modului in care produce, fiind stimulat sa produca mai mult, mai ieftin si de calitate superioara.

Sporirea productivitatii muncii constituie un alt factor, cu rezonante strategice, in etapa de tranzitie pe care o parcurge agricultura Romaniei, menit sa contribuie la cresterea productiei la nivelul standardelor actuale. Realizarea acestui deziderat va elibera o parte din forta de munca ocupata in agricultura.

Cresterea productiei si productivitatii muncii presupune eficienta tehnica, respectiv promovarea progresului tehnic si a optimizarii factorilor de productie. Dificultatile actuale cu care se confrunta agricultura Romaniei, legate de echipamente tehnologice, insuficiente cantitativ si moralmente depasite, infrastructura invechita, capital insuficient, strategii de management si marketing in dezvoltare, randamentele si calitatea produselor sub nivelul standardelor occidentale, toate acestea conduc la necesitatea de a sprijini mai ferm aceasta ramura a economiei nationale.

In procesul declansat in ultimii ani pentru retehnologizarea agriculturii, va creste in continuare rolul unor ramuri ale industriei care sa contribuie la dezvoltarea acestui sector de mare importanta pentru economia nationala.

Procesul de retehnologizare a agriculturii cuprinde doua laturi si anume: modernizarea productiei si modernizarea produselor.

In conditiile actuale, ale aparitiei noilor structuri agrare, consideram ca mecanizarea trebuie sa raspunda unor cerinte moderne cum sunt: diversificarea tipurilor de tractoare si masini agricole concomitent cu universalitatea lor, imbunatatirea indicilor tehnico – economici, extinderea pe scara larga a automatizarii, mai ales in cresterea animalelor.

Chimizarea ajuta la accelerarea procesului de modernizare si de intensificare a agriculturii; industria chimica trebuie sa livreze agriculturii majoritatea sortimentelor cunoscute pe plan mondial: ingrasaminte complexe, lichide, granulate, produse de combatere a daunatorilor nepoluanti fara remanenta.

In domeniul imbunatatirilor funciare se impune o reconsiderare de ansamblu a conceptiei privind eficienta irigatiilor, in sensul cresterii preocuparilor pentru promovarea tehnologiilor antipoluante.

Utilizarea pe scara larga a biotehnologiilor este o alta directie principala a procesului de retehnologizare, care consta in crearea de noi soiuri, hibrizi de plante si rase de animale. De asemenea, practicarea unei agriculturi biologice, combaterea integrala a bolilor si daunatorilor sunt tot atatea alternative viabile pentru o agricultura moderna.

Scenariile de integrare pot fi numeroase si in mare se pot grupa in: integrare graduala, integrare simultana, amanarea integrarii.

Studii ale U.E. prevad ca pentru integrarea graduala pot fi luate in consideratie doua orizonturi: anii 2000 si 2007. Gradul de integrare, prin simplificare, ar putea sa comporte, el insusi, doua nivele:

a) integrarea completa – adica aplicarea intregii Politici Agricole Comune (PAC) in vigoare in momentul integrarii inclusiv a regimului de folosire a fondurilor structurale;

b) integrarea mondiala – ce presupune unicitatea pietei si libera circulatie a bunurilor, dar sub un regim tranzitoriu pentru ajutoarele compensatoare si Fondurile structurale;

Sunt posibile doua situatii extreme ale agriculturii si ale politicii agricole in cele doua zone:

a) status – quo care corespunde in U.E. mentinerii PAC actuale pana la orizontul integrarii, iar in Romania, stagnarii tranzitiei si reformelor, asa- zisa tranzitie cu defecte;

b) reforma terminata care corespunde in U.E. cu continuarea reformei PAC in directia unei interventii publice foarte reduse pe piete, iar in Romania, cu o tranzitie reusita, efectiva a economiei.