Acasă Local Stiri diverse

Stiri diverse

Evadatul

Iulica Badea, de 32 de ani, din Daneti, a fost injunghiat vineri seara. Imprejurarile in care a fost ranit nu se cunosc, doar ca a ajuns la urgenta Spitalului Clinic nr.1 Craiova in aceeasi seara, la ora 23.05. Aici a primit ingrijirile medicale necesare, dupa care a fost instalat in unul dintre saloanele urgentei. Doua ore mai tirziu, cind infirmierii au vrut sa-l transporte la sectia in care trebuia internat, ia-l pe Iulica de unde nu-i! Dupa cautari minutioase, singurul raspuns a fost ca acesta fugise fara urma, probabil pe geam.

(S.S.)

Un spinzurat a fost gasit dupa trei saptamini

Andrei Palaghicius, de 65 de ani, din Tismana, s-a spinzurat pe 19 iulie, cind a si fost dat disparut de familie. Dupa trei saptamini, barbatul a fost gasit intr-o casa veche din Tismana care nu mai era locuita. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Tirgu Jiu, fiind in stare avansata de putrefactie.

(E.M.)

In urma unui accident, un tinar si-a frint coloana la poarta casei

Un grav accident de circulatie a avut loc ieri-dimineata pe raza comunei Bucovat. Dupa ce masina in care se afla s-a rostogolit de mai multe ori si s-a lovit de gardul propriei locuinte, un tinar poate ramine paralizat pe viata. Ieri-dimineata, in jurul orei 4.30, Gheorghe Sucea, de 24 de ani, conducea autoturismul Dacia 1310, cu numarul de inmatriculare DJ-04-AMD. In masina se mai aflau Catalin Militaru, de 24 de ani, si Stelian Simionescu, de 25 de ani, iar tinerii se intorceau de la discoteca din sat. In apropierea locuintei sale, soferul a depasit autoturismul ARO, cu numarul de inmatriculare DJ-02-HBK, dupa care a pierdut controlul volanului, a derapat in santul de pe marginea drumului, s-a rostogolit de mai multe ori si s-a oprit in gardul propriei locuinte. Gheorghe Sucea a fost transportat de urgenta la Spitalul Clinic nr.1 Craiova, unde s-a constatat ca tinarul suferise fractura de coloana. El a fost transportat apoi la Spitalul nr. 9 Bucuresti, aparatura existenta acolo oferind sanse de vindecare, tinarul riscind sa ramina paralizat. Ceilalti doi ocupanti ai autoturismului, Catalin Militaru si Stelian Simionescu, au suferi leziuni usoare ce nu au necesitat internarea in spital. Politia efectueaza cercetari pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

(I.P.)

Accident rutier la Mehadia – Caras Severin

George Stefan din Bucuresti se deplasa impreuna cu sotia si fiica sa la bordul unei Dacii Break pe Drumul National 6. Pe raza comunei Mehadia, soferul a oprit si a incercat sa intoarca masina, fara sa se asigure. In acel moment, Dacia a fost puternic lovita de un Audi A4, care venea din spate. Impactul s-a produs chiar in usa din dreptul conducatorului auto, care a decedat. Sotia soferului si fiica acestuia, de sapte ani, au fost grav ranite si se afla sub supraveghere medicala la Spitalul Municipal Orsova.

(R.G.)

Valutist prins „la lucru“

Politistii slatineni l-au retinut pe Costi Singuran, de 30 de ani, din localitate, in timp ce efectua tranzactii ilegale de valuta. Valutistul a fost prins in locul devenit traditional pentru cei care practica aceasta meserie in Slatina – zona magazinului „Vacanta“. Impotriva lui Costi Singuran s-a luat masura sanctionarii contraventionale, conform prevederilor Legii 12/1990. Totodata, valutistul slatinean a ramas si fara banii pe care-i avea la el in momentul retinerii: 400 de euro, 150 de dolari si vreo 80 de milioane de lei.

(M.M.)

Muscata de ciinele vecinilor

Maria Bizera, de 77 de ani, din Calarasi, a fost atacata in propria curte de ciinele vecinilor. Joi dimineata, femeia s-a apucat de treaba prin gospodarie. „Am fost sa dau drumul la curci. Nu stiu cum a intrat in curte. M-am trezit ca m-a apucat de mina si m-a umplut de singe“. Auzind zgomot in curte, Daniel, nepotul Mariei, a sarit in ajutorul ei. Dar ciinele l-a atacat si pe acesta. In cele din urma, animalul a fost potolit, iar cei doi au scapat cu viata. In prezent, Daniel se afla sub supraveghere medicala la dispensarul din Calarasi. Maria Bizera a fost internata la Craiova, la Spitalul Clinic nr.1, prezentind plagi muscate la antebratul sting.

(S.S.)

Exit mobile version