8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBataie ca-n Vestul Salbatic intre romii din Tirgu Carbunesti

Bataie ca-n Vestul Salbatic intre romii din Tirgu Carbunesti

„Unii au scos sabiile, altul pistoalele si a inceput scandalul“

Locuitorii din Tirgu Carbunesti au fost joi dupa-amiaza martorii unor scene de cosmar care s-au petrecut chiar in piata din centrul orasului. In numai citeva minute, romii de aici au incins o bataie in care s-au folosit sabiile, pistoalele si s-au impartit cu generozitate pumni si picioare. Motivul scandalului a fost camata si bunurile ramase de la cei care s-au imprumutat de la romi si nu au mai putut sa le dea banii inapoi. Pentru ca nu s-au inteles cum sa isi imparta trei case, clanurile Diamant, pe de o parte, si Lacatusu-Lautaru din Jupinesti, pe de alta parte, au ales sa se rafuiasca dupa vechea lege a Vestului Salbatic: cu pistoalele si cu pumnalele. Trei romi au fost transportati la spital, fiind paziti de catre trupele speciale.

Citeva zeci de romi bogati din Tirgu Carbunesti s-au intilnit joi, la ora 15.00, in piata din centrul orasului pentru a discuta impartirea a trei case care au ramas de pe urma unor bani dati cu camata, pe care proprietarii nu i-au mai putut inapoia. Cearta a izbucnit chiar in timpul staborului, unde au venit la judecata Diamant Tofolan, de 52 de ani, unul dintre liderii romilor din Carbunesti, si Gheorghe Lacatusu, de 55 de ani, si Ninu Lautaru, de 53 de ani, ambii veniti din localitatea Vidin, Jupinesti. Alaturi de ultimii doi s-a aflat si familia Busuioc. La un moment dat, conflictul a degenerat, familiile negasind nici o cale de intelegere.

Aristina Tofolan, sora celui mai bogat tigan din Carbunesti, a fost martora la cele intimplate: „S-au intilnit si au fost croiti sa se omoare. I-am auzit cind au spus: „Hai, ma, Diamant, sa ne omorim!“ Nu au stat prea mult la vorbe: Dorel Busuioc, ginerele lui, care era de parte celor din Jupinesti, a scos sabia si a inceput sa o bage in frate-miu: ficat, plamini, mate. L-am dus in coma la spital. Dorel Busuioc e insurat cu fiica lui Diamant, pe care o cheama Medalia. Totul a pornit de la case: Diamant le-a cumparat, iar ceilalti au vrut sa i le ia inapoi. Atunci cind au scos sabiile, frate-miu a scos si el pistolul si a inceput sa traga. Dar, asa, pe la picioare. E adevarat ca nu avea permis“, a spus Aristina Diamant.

„Iau bani cu camata de la tigani si ramin fara case. Sint opt familii in situatia asta“

Pentru a-i opri pe tiganii hotariti sa se omoare, la fata locului s-a deplasat intreg Detasamentul de Interventia Rapida, dar si politistii din Tirgu Carbunesti. Citeva zeci de romi au fost urcati in dube si dusi la politie, trei fiind transportati la Spitalul Judetean din Tirgu Jiu. Acestia sint: Diamant Tofolan, Gheorghe Lacatusu si Ninu Lautaru. Medicii l-au operat pe Diamant, acesta fiind in prezent internat la Sectia reanimare, unde este supravegheat in permanenta.

Lacatusu, impuscat in femur si antebratul drept, si Lautaru, impuscat in antebratul sting, au fost transportati, la cererea rudelor, la Spitalul Clinic nr. 1 din Craiova. Politia impreuna cu procurorii ii ancheteaza pe cei care au declansat acest scandal, primarul din Carbunesti solicitind interventia de urgenta a prefectului pentru ca astfel de situatii sa nu se mai repete.

„Unii au scos sabiile, altul pistoalele si a inceput scandalul. A fost un conflict intre doua tabere pentru trei case. Au dat bani cu camata, iar oamenii nu au mai putut sa mai plateasca. Iau bani cu camata de la tigani si ramin fara case: sint opt familii in situatia asta. Am facut apel la politie, prefectura si consiliul judetean. Trebuie analizat fenomenul la baza lui.

Romii dau bani cu camata la persoane sarace care apoi ramin pe drumuri. Sint si vreo doua-trei familii de romani in situatia asta. Iar conflictul nu se va incheia, pentru ca unul dintre cei care l-au injunghiat pe Diamant este chiar ginerele lui. Eu sint suparat ca s-au folosit arme de foc. Acel glont putea sa ajunga in copii nevinovati. Nu s-au certat pe saracie, ci pe bogatie“, a spus Toader Cristian Pasti, primarul din Tirgu Carbunesti.

Liderul Partidei Romilor se eschiveaza

Nelu Pavel, liderul romilor din Gorj, este de acord ca vinovatii sa fie pedepsiti, insa nu a dorit sa comenteze faptul ca la originea acestui scandal a stat camata, un obicei care pe unii i-a imbogatit, iar pe altii i-a saracit.

Liderul Partidei Romilor Gorj a spus: „Nu stiu cit de bogati sint tiganii de acolo si nu cred ca a fost vorba despre camata. Eu stiu ca in timp ce ei discutau a aparut copilul unui tigan care fusese expulzat din Carbunesti acum 12 ani pentru comiterea unei crime. Liderii tiganilor din Carbunesti s-au infuriat cind l-au vazut pe fiul criminalului. Eu sint tinar si nu cunosc toate dedesubturile. Cine are de platit sa plateasca. E o lege pentru toti. Nu trebuie sa mai fie astfel de situatii. Altfel, va intra si armata sa ii desparta. Daca unul dintre ei murea, la Carbunesti era macel. Pina la urma, e o problema de familie: a fost injunghiat de ginere“. Spre uimirea primarului din Carbunesti, la evenimentele din centrul orasului a participat chiar Paris Diamant, fiul celui injunghiat. Acesta este intre altele si consilierul primarului pe probleme de romi. La Parchetul Gorj a fost prezentat vineri pentru cercetari Alin Caldararu, unul dintre cei implicati in scandal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS