Acasă Local Proaspat licentiati, anonimi, detinem sabia dreptatii

Proaspat licentiati, anonimi, detinem sabia dreptatii

Un grup de proaspat licentiati ai Facultatii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova, anonimi, sint indignati de modul in care a decurs ultimul examen din viata de student, considerind ca pentru ei acesta a fost „un adevarat dezastru“. Tinerii sustin in ravasul trimis pe adresa redactiei ca baremul de notare nu a fost corect intocmit, ca, din spusele altor colegi, subiectele la probele de licenta ar fi costat intre 800 si 1.200 de dolari. In plus, afirma acestia, unii dintre colegii lor au copiat „cu nerusinare“, fiind in unele cazuri ajutati de asistentii suplinitori.

Autorii sesizarii afirma: „Toate aceste nereguli ar fi fost uitate daca, la afisarea rezultatelor, multi dintre cei care facusera lucrari foarte bune (dar care nu „aranjasera“ nimic) nu s-ar fi pomenit cu niste note incredibil de mici la una sau la ambele probe“.

„Acuzatii“ absolventilor nemultumiti sint profesorul Diaconescu si decanul facultatii, Ion Dogaru.

Acuzatorii sint anonimi pentru ca: „Nu semnam pentru ca ne temem de repercusiuni, chiar daca am terminat facultatea“.

GdS: Cine nu a auzit despre profesori care iau spaga, examene vindute, copiii de parinti cu functii care trec prin facultate de parca s-ar afla intr-o vacanta de patru, cinci sau sase ani? Toata lumea vorbeste, din cind in cind presa scrie, dar nimeni nu are curajul sa afirme sus si tare ca el a dat spaga lui X sau Y profesor pentru a obtine un avantaj. Anonime vin destule la sediul unei redactii. Anonime care poate au la baza fapte reale, dar pe care autorii nu le semneaza de frica „repercusiunilor“.

Atunci cind acuzi pe cineva, este moral, mai ales daca esti absolvent de Drept, sa-ti asumi afirmatiile, indiferent de risc. Nu este normal sa incerci sa scoti castanele din foc cu mina altuia.

Si, oricum, pina la proba contrarie „Hotul neprins este negustor cinstit!“.

Exit mobile version