18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSecretarul Primariei Gruia a inverzit fiola alcoolscopica

Secretarul Primariei Gruia a inverzit fiola alcoolscopica

La vizita efectuata, la sfirsitul saptaminii trecute, de prefectul de Mehedinti, Dan Trancota, in comuna Gruia, acesta a avut surpriza sa-l gaseasca pe secretarul general al primariei intr-o avansata stare de ebrietate.

„Nu este posibil ca la ora 12.00 secretarul sa fie beat, in timpul serviciului. A spus ca obisnuieste sa bea cite doua pahare cu vin, in fiecare dimineata. Trebuie sa luam masuri in astfel de cazuri“. Pentru a nu exista ulterior dubii, in privinta realitatii celor constatate, prefectul Dan Trancota a solicitat politistilor sa-i puna fiola secretarului. „Avem un plic cu doua fiole: una curata, asa cum trebuie sa fie, si una inverzita. Am stabilit asta, cu ajutorul politiei din localitate. Le pastram, pentru a fi o proba, in cazul unei contestatii“.

De altfel, secretarul comunei Gruia, avind si un nume predestinat, Betiu Marius, a sustinut in nota explicativa ca, fiind timid din fire, mai bea si cite un pahar: „Am avut o petrecere, cu o seara inainte, la care a venit si ginerele meu. El a ramas peste noapte si, dimineata urmatoare, am consumat impreuna trei pahare cu vin. Am plecat la serviciu, unde mi-am vazut de problemele mele. Consider ca am si eu dreptul la viata. Eu sint o fire timida si ma pierd repede, la anumite situatii, cind sint luat… asa, prin surprindere“.

El i-a spus prefectului ca primarul a facut totul ca sa-i deformeze imaginea, altfel „foarte buna in localitate“. Potrivit secretarului general al Prefecturii Mehedinti, Nicolae Draghia, pentru cele constatate la Gruia, secretarul localitatii, Betiu Marius, va fi sanctionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS