O sansa dialogului politico-diplomatic?

Declaratiile unor politicieni de prim rang din SUA referitoare la Irak duc la concluzia ca Washingtonul va declansa o actiune militara impotriva Bagdadului fara a mai tine seama de reticentele aliantilor sai. Doamna Condoleezza Rice, consilierul presedintelui pentru problemele securitatii nationale, unul dintre cei mai autorizati analisti ai discursurilor si declaratiilor lui George W. Bush, preciza intr-un recent articol ca „presedintele a subliniat in mod limpede ca nu va mai astepta“. Drept urmare, experti militari americani interpreteaza dorinta Washingtonului „de a lovi Bagdadul“ ca o hotarire deja luata. Acum se discuta doar de momentul cind se va declansa atacul. In opinia ziarului Washington Post, „acest lucru nu se va produce imediat si asta nu din ratiuni politice, ci doar din considerente militare: atentia SUA este concentrata asupra altor regiuni – Somalia si Filipine“. Insa, luind in considerare recentele manevre militare comune ale SUA si Israelului, in care s-a aplicat asa-numitul „scenariu irakian“, nu-i exclus, dupa cum remarca expertii israelieni, ca acest scenariu sa poata deveni realitate la inceputul lunii mai. Pentru orice eventualitate, comandamentul armatei israeliene si-a exprimat public dorinta ca „SUA sa previna din timp Israelul in legatura cu planurile sale referitoare la Irak“.

Exista si o alta ipoteza, noteaza saptaminalul moscovit Wek, cea sugerata de ministrul de externe al Marii Britanii, Jack Straw. In opinia sa, „dorinta Casei Albe de a-l lasa fara putere pe Saddam Hussein ar putea fi legata de alegerile partiale din SUA, programate pentru luna decembrie“.

Din pacate, remarca Wek, Casa Alba din Washington nu si-a expus pina acum in mod clar ideea fundamentala a politicii sale externe. Deocamdata, se poate constata ca pina acum politica externa americana este suficient de instabila si are un caracter impulsiv. De acest comportament, mentioneaza saptaminalul rusesc, sint preocupati cei mai multi dintre aliatii europeni ai SUA. Ei sint ingrijorati de eventualitatea implicarii lor intr-o escaladare militara necontrolata, care ar putea cuprinde intregul Orient Mijlociu si Apropiat. Tocmai de aceea politica actiunilor unilaterale ale Washingtonului este receptata in Europa cu deosebita grija si nu doar din considerente geopolitice.

Cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder, cu majoritate de un singur vot, a obtinut acordul Bundestagului de a implica fortele militare germane in actiunile de pacificare de la Kabul. Un nou conflict in Irak l-ar obliga pe cancelar sa ia cea mai dificila hotarire, aceea de a urma SUA oriunde s-ar angaja Washingtonul. Un asemenea pas l-ar putea costa scump pe cancelar in alegerile din luna septembrie.

Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a lasat sa se inteleaga ca „Irakul ar deveni pentru el o aventura de neimaginat“.

La rindul sau, presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a exclus Irakul „de pe lista tarilor care sprijina terorismul international“.

Nu-i exclus, mentioneaza Wek, dupa cum presupun multi experti, ca o lovitura americana aplicata Irakului sa „fragmenteze alianta europeana a SUA in bucati, alianta care va fi mult mai dificil de recompus decit a reface o conducta de petrol avariata“.

Care ar fi solutia? Cotidianul New York Times lanseaza un apel „oamenilor de afaceri britanici, francezi, rusi si germani, cerindu-le sa renunte la afacerile lor profitabile cu Bagdadul“. Doar un asemenea comportament, sustine ziarul, „ar putea duce la infringerea inamicului, fara a prejudicia relatiile prietenesti ale Washingtonului cu majoritatea capitalelor europene“. Numai ca doar apelurile catre oamenii de afaceri nu rezolva problema.

Nu-i un secret pentru nimeni ca Saddam Hussein a reusit pina acum sa penduleze intre diversele „centre de putere“ ale planetei. Dificultatea consta si in faptul ca nici Moscova si nici Washingtonul nu-si pot trece prin Consiliul de Securitate al ONU planurile proprii in privinta Irakului, deoarece ambele state beneficiaza de dreptul de veto. De aceea, ambele state trebuie sa ajunga la un compromis. De exemplu, Rusia sa intocmeasca o noua lista cu produsele pe care le poate cumpara din Irak, cu aprobarea ONU. Drept raspuns, Washingtonul ar urma sa reduca din duritatea criteriilor care trebuie indeplinite de Bagdad pentru a fi ridicate sanctiunile la care este supus.

De altfel, nu trebuie pierdut din vedere un detaliu deosebit de important. Pentru a anula sanctiunile, Organizatia Natiunilor Unite trebuie sa se convinga ca regimul lui Saddam Hussein nu mai produce si nu mai depoziteaza arme de distrugere in masa si rachete capabile sa transporte la tinta asemenea arme. Pentru aceasta, Irakul trebuie sa accepte reluarea misiunii inspectorilor ONU pentru dezarmare, expulzati din aceasta tara in decembrie 1998. Recent, Saddam Hussein si-a exprimat disponibilitatea pentru reluarea imediata a dialogului cu ONU. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a declarat deja ca este gata sa primeasca o delegatie irakiana.

Majoritatea analistilor au receptat pozitiv actiunile Bagdadului. Numai ca tot ce este mai greu abia acum urmeaza. Moscova impreuna cu alte capitale europene ar putea intra intr-un dialog activ cu Washingtonul asupra problematicii irakiene, cu speranta ca se va reusi sa se influenteze o decizie pe care ar lua-o SUA. Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca problema Irakului este in strinsa interdependenta cu procesele de reglementare din Orientul Mijlociu. De aceea trebuie actionat in paralel si foarte repede. Ceva incepe sa se contureze. In acelasi timp, si SUA trebuie sa puna surdina zanganitului de arme. Altfel, dupa cum scrie saptaminalul britanic Economist, in Orientul Mijlociu s-ar putea declansa un imens incendiu ale carui uriase flacari ar putea atinge chiar si Statele Unite ale Americii.