12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDubla autoritate la acordarea licentelor poate genera blocaje

Dubla autoritate la acordarea licentelor poate genera blocaje

Instituirea unei autoritati duble in privinta acordarii licentelor de emisie in domeniul audiovizualului ar putea genera un „blocaj absolut“, a apreciat ieri presedintele CNA, Serban Madgearu, dupa o intilnire intre parlamentarii din comisiile de cultura ale celor doua Camere si o delegatie de experti ai Consiliului Europei. „Prin proiectul legii audiovizualului, Consiliului National al Audiovizualului nu i se lasa nimic la dispozitie“, a afirmat Madgearu, apreciind ca in Romania, „ca in intreaga Europa, este normal ca autoritatea care acorda licente de emisie sa acorde in intregime“, pentru a se evita situatia ca o societate sa primeasca licenta de emisie, insa fara a se atribui o frecventa. Presedintele CNA a criticat faptul ca proiectul de lege nu defineste suficient de clar „autoritatea de reglementare in telecomunicatii“, precum si existenta mai multor articole care comporta mari dificultati in aplicare nu sint cele referitoare la sanctiuni si garantarea mentinerii licentelor. Madgearu a atras, de asemenea, atentia asupra faptului ca in Dispozitiile finale ale proiectului de lege se prevede ca toate licentele de emisie acordate inainte de intrarea in vigoare a legii vor fi reconfirmate sau anulate, in termen de un an de la publicarea legii in Monitorul Oficial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS