14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPolitistii au verificat daca taximetristii respecta noua lege

Politistii au verificat daca taximetristii respecta noua lege

• Ca sa-i ia prin surprindere, oamenii legii au folosit masini particulare • Multe taxiuri nu aveau pretul afisat, iar „rechinii“ au fost luati ca din oala • Casetele de firma care nu au corespuns standardului au fost confiscate

Politistii craioveni si inspectori ai primariei au verificat ieri dupa-amiaza daca taximetristii s-au conformat noilor prevederi legale. Razia a fost organizata simultan in majoritatea statiilor de taxi si, ca sa nu se afle, echipele de control au folosit masini particulare. „Pina pe 15 februarie, termenul limita de depunere a documentatiei pentru obtinerea licentelor, vom desfasura actiuni de verificare a respectarii Ordonantei 2/31 ianuarie 2002 privind activitatea de taximetrie. In primul rind, vom verifica daca taximetristii au afisat la vedere tariful“, a spus viceprimarul Mihai Dragu. Printre sanctiunile noii ordonante se numara avertismentul, amenda contraventionala, obligarea la munca in folosul comunitatii si chiar inchisoarea in caz de refuz. Potrivit hotaririi consiliului local, minimul amenzii pentru nerespectarea regulamentului de practicare a taximetriei este de 3,9 milioane de lei, cuantum care i-a speriat pe multi taximetristi „clandestini“. Politistii au descoperit citeva zeci de taximetristi care fie nu aveau afisat pe bord, la vedere, tariful, fie nu aveau licenta. Casetele de taxi care nu intruneau conditiile standard au fost ridicate in vederea confiscarii. Cei mai afectati au fost „rechinii“, care, luati prin surprindere, nu au mai avut timp sa-si ascunda „firmele“ sau sa se faca nevazuti. Echipele de control au dat 52 de amenzi, in valoare de 44,8 milioane de lei si patru casete ale unor firme pirat au fost confiscate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS