Acasă Local Un politist de frontiera – acuzat de trafic de influenta

Un politist de frontiera – acuzat de trafic de influenta

• Sergentul major Catalin Stefanescu le promitea soldatilor ca le aranjeaza mutarea in unitati mai apropiate de casa • Tariful pentru acest serviciu varia intre 50 – 150 DM • Pentru fapta lui, subofiterul risca sa stea zece ani dupa gratii

Sergentul major Catalin Stefanescu activa, din luna noiembrie 1998, la Centrul de Instructie si Antrenament Drobeta Turnu Severin, din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Mehedinti. Profitind de functia sa – comandant de pluton , el a cistigat increderea soldatilor din subordine, mai ales cind a inceput sa le promita ca le-ar putea aranja sa fie mutati, la sfirsitul perioadei de pregatire, in unitati apropiate de domiciliu. Doar ca gestul nu era gratuit, ci contra unor sume consistente. Pentru a deveni mai credibil, subofiterul se prefacea ca discuta la telefonul mobil cu persoane influente – asta, bineinteles, de fata cu cei care i-au solicitat serviciile.

Pretentiile – dupa bugetul fiecaruia

Sperind ca isi vor satisface stagiul militar mai aproape de casa, cinci soldati incorporati in februarie 2001 au acceptat sa contribuie la bunastarea comandantului de pluton cu sumele pretinse de acesta. „Marinimos“ din fire, Catalin Stefanescu isi dimensiona pretentiile in functie de bugetul fiecaruia dintre cei inselati. Soldatii Sorin Ghilezan si Alexandru-Valer Liti i-au dat fiecare cite 150 DM, Marin Buteanu a contribuit cu 100 DM, un telefon mobil si trei cartuse de tigari, pe cind de la Adam Circu, provenit dintr-o familie mai saraca, s-a multumit cu 50 DM si 1.200.000 de lei. Soldatul Nicolae Hodorogea promisese si el ca ii va aduce subofiterului suma de 150 DM, dar n-a mai putut sa plece acasa fiindca s-a imbolnavit.

Invinuitul si-a recunoscut faptele

Cind si-au dat seama ca au fost trasi pe sfoara, fiind transferati in alte unitati decit cele dorite, soldatii au sesizat IJPF Mehedinti, care a dispus trimiterea subofiterului in fata Consiliului de judecata si sesizarea Parchetului Militar. Sergentul major Catalin Stefanescu a sustinut initial ca banii au fost luati cu titlu de imprumut de la soldati, dar apoi si-a recunoscut faptele si a restituit toate sumele primite. Ba chiar a precizat ca urma sa-si duca la bun sfirsit promisiunile cu sprijinul lui Cristian Ciuica, fostul lui subordonat, al carui tata activase ca ofiter superior in cadrul Politiei de Frontiera. Pentru cele savirsite, procurorii militari craioveni au intocmit rechizitoriul si au inaintat dosarul spre solutionare Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti. Pentru savirsirea infractiunii de trafic de influenta, invinuitul, trecut intre timp in rezerva, risca o pedeapsa cu inchisoarea intre doi si zece ani.

Exit mobile version