10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTiganii craioveni isi vor aurul retinut de vamesii aradeni

Tiganii craioveni isi vor aurul retinut de vamesii aradeni

• Liviu Nistor a fost retinut 30 de zile pentru stabilirea provenientei celor aproximativ opt kilograme de bijuterii din aur • Rudele acestuia, din Craiova, sustin ca aurul nu este furat si ca a fost cumparat cu acte in regula • Citiva dintre cei la care ar fi trebuit sa ajunga bijuteriile au depus cereri la Parchetul din Arad pentru a li se restitui aurul • Vamesul care a capturat marfa sustine ca a fost amenintat cu moartea

Cazul tinarului retinut la Arad pentru ca a incercat sa introduca ilegal in tara aproape opt kilograme de bijuterii din aur a pus tiganii craioveni pe jar.

Ei sustin ca aurul le apartine si ca Liviu Nistor nu era decit un curier intre rudele din Franta si cele din Craiova. „Aurul nu a fost furat. Bijuteriile erau puse in pachetele si pe fiecare era pus biletel cu numele celui la care trebuia sa ajunga. Multi dintre noi lucreaza in Franta si in alte tari din strainatate, pentru ca aici nu gasesti de lucru. Cu banii strinsi cumpara aur de la magazin si il trimit la rude, in tara. Pentru ca asa sintem noi, tiganii, ne place foarte mult aurul, sa avem ghiuluri, galbeni mari, galbeni mici. Liviu nu este nici criminal, nici hot. El a vrut doar sa le faca un bine prietenilor si sa le aduca pachetele din strainatate“, a spus Ion Serdaru, socrul lui Liviu Nistor.

Tiganii craioveni au depus cereri pentru restituirea aurului

Liviu Nistor, Ludovic, cum ii spun cunoscutii, are 34 de ani si a fost retinut duminica, 18 noiembrie, de politistii de frontiera din Nadlac pentru ca a incercat sa introduca ilegal in tara 7,85 kilograme de aur si aproape 13.000 de dolari. Pachetele cu bijuterii si bani erau lipite pe corpul tinarului, iar asupra lui s-a mai gasit si o agenda cu numerele de telefon a 17 persoane, in dreptul fiecaruia fiind trecute mai ales poreclele.

Liviu Nistor venea din Franta, avea viza Schengen pentru un an si a iesit legal din tara. „Ludovic nu este vinovat. Nu a trecut cu droguri, nu a dat in cap la nimeni“, a spus Gheorghita Serdaru, soacra tinarului, care a ramas sa se ingrijeasca de sotia si de cei trei copii ai lui Ludovic.

Ion Serdaru a spus ca tiganii din Craiova, la care ar fi trebuit sa ajunga aurul, au depus cereri la Parchetul din Arad: „Multi dintre cei care trebuia sa primeasca aurul au acte pe el, au primit bonurile de la rudele din Franta, prin care se arata de unde l-au cumparat, si le-au depus la procuratura. Tiganii isi vor aurul pentru ca este al lor, cumparat, nu furat.“

Vamesul care l-a prins pe Nistor sustine ca a fost amenintat cu moartea

Seful Directiei Regionale Vamale Arad, Camelia Popescu, a declarat ca vamesul care l-a prins pe Nistor a primit ieri un telefon anonim, fiind amenintat cu moartea. Anonimul a spus ca mai multi tigani, carora le era destinat aurul, au strins 3.000 de dolari, bani cu care vor plati pe cineva sa il omoare pe lucratorul vamal. Camelia Popescu a sesizat Inspectoratul Judetean de Politie Arad pentru a lua masurile de protectie care se impun.

Tiganii din Craiova sustin insa ca totul este o inscenare. „Nu este adevarat ca tiganii l-au amenintat pe vames sau pe altcineva. Pai ce treaba avem noi cu el? Vamesul de la Nadlac si-a facut serviciul, dar cei din Arad vor sa musamalizeze prostia pe care au facut-o. Toate zvonurile astea cu telefoane anonime sint numai prostii. Liviu a plecat dincolo, pentru ca aici murea de foame. Are liceul economic, si-a luat bacalaureatul si degeaba, ca nu gasea servici. De asta a plecat in Franta, sa aiba cu ce sa-si creasca copilasii“, a spus Ion Serdaru. Liviu Nistor este in prezent cercetat de politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog pentru elucidarea provenientei bijuteriilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS