Tata e in ceruri

Femeile ramase vaduve in urma atentatelor din America din 11 septembrie incearca sa se acomodeze cu ideea ca sotii lor nu se vor mai intoarce si ca va trebui sa-si creasca singure copiii. La citeva saptamini de la atacuri, realitatea din jurul lor li se pare socanta. Trish Straine se surprinde gindindu-se la cuvintul „vaduva“, in timp ce se afla la cumparaturi intr-un magazin de articole sportive, relateaza site-ul USA Today. Sotul sau Jimmy, in virsta de 36 de ani, un om de baza al unei firme din New York, a disparut in atacurile teroriste din 11 septembrie de la World Trade Center. Dupa aproape o luna de cosmar, s-a hotarit sa iasa din casa si sa intre intr-un club de gimnastica pentru a lucra atit la corp, cit si la subconstient. Cu doar doua zile inainte de atacuri a dat nastere celui de-al doilea copil. „Si iata-ma cumparind tenesi, cind deodata mi-a venit in minte ideea ca sint vaduva“, spune Straine. „Apoi mi-am spus: vaduva? Aceasta este o femeie mai in virsta, care este imbracata in negru. Cu siguranta nu este o femeie de 32 de ani ca mine“. Straine, al carei prim nascut, Finn, implineste trei ani luna viitoare, nu este singura vaduva care sufera din cauza dezastrului. Potrivit unui studiu facut de USA Today, referitor la cei care au disparut sau au murit in urma atentatelor de la World Trade Center, 81 la suta sint barbati, iar media de virsta este 39. Primarul Rudy Giuliani estimeaza ca aproape 10.000 de copii si-au pierdut un parinte in timpul tragediei, dar nimeni nu stie sigur daca numarul acestora este chiar atit de mare si cel putin 12 barbati au lasat acasa sotii insarcinate, potrivit studiului efectuat de ziar. Aceste tinere vaduve se afla pe un teren care nu le este familiar. Unele completeaza certificate de deces, stabilind fondurile pentru educatia copiilor lor si beneficiind de ajutor material din partea Crucii Rosii. Altele contacteaza companiile de carti de credit pentru a explica de ce nu-si pot plati facturile luna asta. Altele cauta consiliere pentru a fi ajutate sa treaca prin aceasta incercare. Sint foarte indurerate, dar sint si suparate. „Citi oameni au dat-o in bara in septembrie pentru ca una ca asta sa se intimple?“, spune Nancy Moroney (39 de ani), al carei sot, Dennis, era partener la firma Cantor Fitzgerald. „N-a fost numai un avion, au fost patru. Asta a fost o mare greseala. Am crezut tot timpul ca tara noastra este cea mai puternica, ca avem oameni si tehnologie la un inalt nivel. Dar daca este adevarat, cum se face ca nimeni nu si-a inchipuit acest lucru inainte sa se intimple? Nu le-a pasat?“ Moroney si-a petrecut toata vara planuind o petrecere surpriza pentru ziua de nastere a sotului sau care ar fi implinit 40 de ani pe 7 noiembrie. Isi creste singura cei doi copii, Elizabeth de 11 ani si Timothy de noua ani. „Totul a fost atit de lipsit de sens, de brutal, de malefic“, spune Moroney. „Vietile noastre nu vor mai fi niciodata la fel. Si este groaznic“. Trish Straine este si ea suparata pe autoritatile americane. „Cred ca este de necrezut ca au stiut la o zi dupa atentate cine erau toti teroristii“, spune Straine. „Ce infringere a serviciilor secrete! Nu-mi vine sa cred ca nu s-a stiut nimic inainte. Cind vor lovi teroristii din nou? Cu ce vor mai veni de data asta?“, spune Straine. „Ma intristeaza faptul ca alte vieti vor fi pierdute, dar trebuie sa punem mina pe Osama bin Laden. Sper ca peste 18 ani cei doi fii ai mei sa nu fie chemati in armata“. Dar Straine devine si mai suparata cind isi aminteste de primul turn World Trade Center unde Cantor Fitzgerald isi avea birourile la etajele de la 101 la 105. Compania a pierdut mai mult de 700 din cei peste 1000 de angajati pe care ii avea. 320 de supravietuitori nu se aflau in cladire in acea dimineata. „Am crezut intotdeauna ca este o capcana a mortii“, spune Straine. „Erau cladiri istorice de 110 etaje, construite doar pentru mindrie. Iti lua trei minute sa ajungi jos de la ultimul etaj. Mi se facea rau cind trebuia sa merg la biroul lui Jimmy. Oamenii spuneau mereu: «Nu-i asa ca este o priveliste minunata? Uite, sintem mai sus decit elicopterele». De Craciun, fiecaruia i s-a dat o masca de gaze. Un alt baiat a pastrat o parasuta. Dupa atacurile teroriste din 1993, te gindesti ca cineva va face ceva pentru ca aceste cladiri sa devina mai sigure“. Moroney admite faptul ca niciodata nu s-a simtit bine in cele doua turnuri. Cu doar doua saptamini inainte de atacuri, ea si copiii au fost la un concert de muzica country in zona celor doua cladiri. In timp ce il asteptau pe Dennis, au urcat in turnul doi World Trade Center. Moroney pastreaza si acum biletele. „Cind asteptam liftul, Timothy a intrebat: de ce nu urcam pe scari? Si imi amintesc ca i-am explicat ca ne-ar lua ore intregi ca sa ajungem sus. Adevarul este ca si lui Dennis ii era frica de inaltimi. Nu se apropia de fereastra. Ii dadea frisoane. Dennis facea totul“, spune Nancy Moroney. „El se ocupa de peluza din fata casei, el platea facturile. El imi spunea ca eu ar trebui sa ma ocup de aceste lucruri, dar eu ii spuneam ca face aceste treburi foarte bine. Dennis era haios, sufletul unei petreceri, incintator pentru toti cunoscutii“. Moroney, ca multe alte vaduve in urma dezastrului, isi fac griji in legatura cu problemele care urmeaza. Desi sotul sau avea asigurare pe viata, Moroney crede ca banii nu vor fi destui pentru intreaga familie pentru urmatorii doi ani. In familia Straine, tatal era antrenor de inot, constructor de castele de nisip, pescar si admirator al sportului in general. Cit de mult vor fi afectati copiii de moartea tatilor, pe plan emotional, intelectual si spiritual este o problema de durata. Jeanine Baron, de 36 de ani, si-a pierdut sotul, Evan (de 9 de ani). Isi creste acum singura copiii, de sase si doi ani. La citeva zile dupa atacuri, Baron i-a spus fiului sau ca a fost o explozie in cladirea in care lucra tatal sau si ca multi oameni au murit, au disparut sau sint raniti in spitale. Dupa citeva zile, cind fiul ei a devenit agitat, ea i-a explicat ca tatal sau a murit si l-a asigurat ca ea si familia se vor implica in viata lui si ca nu va fi parasit. Dupa ce si-a revenit din plins, copilul a spus: „tata este in sufletul meu“.