8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCoalitia consensului

Coalitia consensului

Din pacate, multe dintre comentariile aparute pina acum in presa romana subliniaza in mod exclusiv dimensiunea ofensiva a coalitiei antiteroriste, bazindu-se doar pe actuala desfasurare a operatiunilor militare. In realitate insa, dimensiunile defensive ale acestei aliante sint cu mult mai importante, iar de reusita acestor componente va depinde viitorul echilibru geopolitic mondial.

Daca vom continua sa discutam doar despre actiunea militara, daca ne va interesa doar detalierea tintelor si a obiectivelor lovite, numararea si descrierea mijloacelor militare folosite, riscam sa vedem – in cel mai bun caz – doar o harta de stat major, valul urias de informatie tehnica, obturind perspectiva spre o imagine generala, cea care sa ne dea o idee asupra scopurilor profunde ale actualei coalitii.

Caci, asemeni formulei insasi a coalitiei, aceste scopuri strategice sint cu totul noi. In primul rind, formula coalitiei. Este o coalitie a consensului, principiu politic fundamental, a carui valoare a fost dovedita inca o data ca esentiala pentru a putea depasi rapid formulele clasice care ar fi dus la elaborarea unor noi tratate, acorduri sau aliante formale. America a anuntat principiul consensului: „cine nu este cu noi este cu teroristii!“ si, din acel moment, toate declaratiile si gesturile ulterioare au fost tot atitea raspunsuri pentru a intari acest consens si pentru a-i da o dimensiune fizic-ofensiva care sa acopere prima parte a programului.

De ce a fost nevoie de acest lucru din momentul in care – toti aliatii de acum stiu bine acest lucru – SUA puteau mobiliza singure intreaga capacitate ofensiva necesara pentru a sustine operatiuni nu doar intr-unul, ci in doua sau chiar trei „teatre majore de lupta“, asa cum afirma doctrina strategica a armatei americane? In primul rind, pentru a arata lumii un prim semn major al viitoarelor schimbari in structurarea geopolitica de putere, caci este foarte usor de presupus ca membrii acestei coalitii nu sint doar in consens in ce priveste loviturile militare asupra Afghanistanului si – eventual, dar foarte probabil – asupra celorlalte tari aflate pe lista neagra. Sint si vor fi in consens asupra modului in care va arata viitorul sistem mondial de relatii de securitate si asupra rolului care le va reveni ca factori activi de stabilizare si prevenire de conflicte.

Consensul era necesar intrucit, chiar inainte de inceperea atacurilor militare, planificatorii strategici si-au pus intrebarea de acum clasica, reunind lectiile, dar si frustrarile acumulate dupa Vietnam, Somalia sau Kosovo: cine si cum va asigura managementul zonei in perioada postconflict?

Aceasta este intrebarea esentiala, pentru ca inlaturarea unor lideri politici, militari sau de organizatii teroriste, „neutralizarea“ acestora pentru a folosi un termen propriu unor anume servicii specializate nu sint si conditiile incetarii starii de conflict. Stiind acest lucru, liderii Al-Qaida cheama la Jihad, anuntind declansarea razboiului sfint impotriva tuturor intereselor americane de oriunde in lume, gest ce poate fi foarte usor extins spre toate statele participante la coalitie. Dar este foarte greu de crezut ca, in afara de unele reactii emotionale firesti (dar antrenind foarte spectaculoase miscari de strada) apelul va fi urmat ca atare. Primejdia este ca el sa nu fie asociat in lumea islamica altor apeluri similare venite, pe baza unor motivatii oarecum asemanatoare, din partea altor lideri ai organizatiilor puse acum la zid: Hezbollah, Hamas etc.

Consensul coalitiei incearca o succesiune de miscari care sa previna o destabilizare profunda a zonei si aici, foarte posibil, se va vorbi despre implicarea celorlalte state care acum sint doar ofertanti de spatii aeriene sau baze de tranzit. Caci este evident ca nu trupele militare ale actualei coalitii implicate in lovituri aeriene sau in posibile operatiuni terestre de anvergura vor fi si cele care vor asigura managementul postcriza. Ele vor ramine in teren ca forta de sustinere si interventie rapida, dar vom vedea ca apar noii actori, credibili si acceptati pentru a fi parte a dialogului ce se anunta dificil si foarte complex cu populatiile din zona.

Ceea ce coalitia vrea sa evite cu orice pret este ca fortele sale armate sa apara sau sa fie percepute ca forte de ocupatie, termen ce stirneste fiori reci si aminteste de teribilele realitati politice din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Si atunci, cine vor fi noii actori si in ce va putea consta contributia lor efectiva? Unul dintre raspunsurile logice l-ar putea constitui, spre exemplu, implicarea tarilor din Parteneriatul pentru Pace, sub un dublu mandat: cel al coalitiei cu binecuvintarea entuziasta a NATO si cel, la fel de entuziast, al ONU (mai ales dupa ce SUA au anuntat ca sting mai vechiul lor diferend cu organizatia internationala, efectuind un important varsamint in contul contributiei financiare neplatite de mai mult timp).

Argumentele sint multiple: in primul rind, pe plan politic, este vorba despre tari care nu sint percepute cu ostilitate de lumea islamica, unele dintre ele chiar avind in componenta lor importante minoritati musulmane; apoi, sint tari care nu vin dintr-un context de civilizatie cu cel al celor perceputi ca „atacatori“ si prezentati ca incercind sa distruga fundamentele morale ale lumii isalmice; in fine, istoria relatiilor diplomatice bi sau multilaterale a unora dintre tarile Parteneriatului pentru Pace contine momente pozitive de referinta in raport cu tarile islamice, mai ales in situatii de conflict deschis, atunci cind s-au dovedit mediatoare dorite si, de citeva ori, indispensabile.

In ce ar putea sa se concretizeze contributia directa? In tot ceea ce va insemna „constituirea administratiei civile“ si distribuirea ajutoarelor pe care comunitatea internationala anunta deja ca le pregateste pentru populatia civila din zona. Exista, in acest sens, o posibila sansa pentru participarea romaneasca? Spectrul optiunilor este multiplu, de la spitale de campanie, bucatarii militare, pina la unitati specializate in deminare, politie militara sau unitati de geniu. Este foarte greu de imaginat o dezvoltare strategica in care Romaniei sa i se ceara o implicare militara ofensiva, din multiple considerente. Dar cealalta oferta, cea de participare la etapa esentiala si foarte lunga in managementul postconflict, ar putea fi nu numai bine primita de catre coalitie, ci ar putea sa constituie si un argument major ca tara noastra se poate integra in noul tip de misiuni al NATO.

Cu sansele de a obtine beneficiile colaterale de rigoare: nu numai de a se integra cu noi sanse in discutia asupra extinderii NATO, ci, cu mult mai mult, de a face parte din membrii activi ai unei coalitii cu componente multiple. In acest context, „coalitie defensiva“ va cuprinde conceptul nou al apararii unei constructii de tip nou, cea numita generic „noul sistem international de securitate“. Cu o singura conditie: atit decizia, cit si oferta trebuie anuntate extrem de rapid. Edificiul se construieste in prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS