10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUltimele mesaje pe mobil - testamente

Ultimele mesaje pe mobil – testamente

Ultimele mesaje ale multora dintre persoanele aflate in avioane si in World Trade Center au fost testamentele si cele din urma dorinte ale lor, se arata intr-un material aparut pe site-ul cotidianului The Boston Globe. Mesajele celor disparuti au permis lumii intregi sa patrunda in mijlocul acelor evenimente terifiante: ce au gindit cind au realizat ca vor muri? Stiau intr-adevar ca vor muri? Ce s-a intimplat? Raspunsurile s-ar putea sa nu fie aflate niciodata, dar aceste apeluri disperate ofera cit de cit o imagine a ceea ce inseamna sa te afli fata in fata cu moartea. In New York, robotul telefonic al lui Liz Lopez a fost plin cu mesaje primite de pe telefonul mobil al sotului sau aflat in WTC. „Liz, sint eu, Dan. Cladirea in care ma aflu a fost lovita. Am reusit sa ajung la etajul 78. N-am patit nimic, dar ramin aici sa ajut la evacuarea oamenilor. Vorbim mai tirziu.“ Nu s-a mai auzit nimic de Daniel Lopez, de la acel telefon matinal. Lopez avea 39 de ani si lucra la una din firmele care isi aveau sediul in World Trade Center. Liz, sotia sa, a inceput sa-l caute disperata, purtind o placuta pe care scria DISPARUT. „Ceva nu este in regula cu avionul. Oh, Dumnezeule! Tocmai au injunghiat stewardesa!“, a strigat Peter Hanson catre tatal sau, de la bordul avionului. El se afla in avion impreuna cu sotia si cu fiica sa in virsta de doi ani. Cind avionul a inceput sa zboare spre New York, Hanson a mai sunat o data. „Nu-ti face griji in ceea ce ne priveste, o sa se intimple repede“, a spus el, potrivit Connecticut Post. Dupa citeva minute, avionul s-a izbit de World Trade Center.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS