Acasă Educatie Bacalaureat Au început înscrierile la Bac 2022, sesiunea de toamnă

Au început înscrierile la Bac 2022, sesiunea de toamnă

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august

Astăzi încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2022. Potrivit calendarului BAC-ului de toamnă, în perioada 18-25 iulie se desfășoară înscrierile la sesiunea din august.

Absolvenții de liceu care nu s-au înscris la prima sesiune de la Bacalaureat 2022, au rămas corigenți sau nu au reușit să promoveze examenele, mai au o șansă în sesiunea din toamnă.
În sesiunea de vară de la Bacalaureat 2022 s-au înscris 126.454 de candidați din promoția curentă și din alte generații. A fost cel mai mic număr de candidați înscriși pentru Bac din ultimii 30 de ani.

În aceste condiții, la prima sesiune, rata de promovare a fost 75,2%, cea mai mare din ultimii 10 ani.
Se pot înscrie și absolvenții care au promovat examenele de corigență, susținute în perioada 4-15 iulie 2022, potrivit Ministerului Educației.

Acte necesare pentru înscrierea în sesiunea de toamna de la Bac 2022

Pentru înscriere la Bacalaureat 2022, absolvenții au nevoie de următoarele documente:

  • Dosar
  • 2 Poze¾
  • Copie după certificatul de naștere și după buletin
  • Foaie matricolă, care se eliberează de la secretariatul liceul
  • Cerere tip care se completează la secretariat
  • Adeverință pentru echivalarea probelor a elevilor care au primit premii la concursuri sau la olimpiade
  • Cerere către inspectoratul școlar general pentru absolvenții din alte județe, se completează la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean
  • Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale
  • Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine.

Candidații din promoțiile anterioare care vor să dea examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă trebuie să achite taxa de înscriere la secretariatul unității de învățământ.

Pentru a da examen la o probă, candidații trebuie să achite 125 RON, iar pentru 3 probe trebuie să achite 376 RON.

Calendarul înscrierii la Bac 2022, sesiunea de toamnă

Potrivit calendarului de Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă, candidații vor începe cu probele scrise, iar mai apoi, după ce le termină, vor da probele orale.

  • 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2022: Limba și literatura română – proba scrisă
  • 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
  • 19 august 2022: Limba și literatura maternă – proba scrisă
  • 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
  • 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale
  • 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
  • 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
Exit mobile version