Acasă Educatie Elevii care vor opta pentru clasele de bilingv vor fi evaluaţi în...

Elevii care vor opta pentru clasele de bilingv vor fi evaluaţi în luna mai

Prima evaluare pentru admiterea la liceu va fi în luna mai
Prima evaluare pentru admiterea la liceu va fi în luna mai

Din luna mai, va începe procesul de admitere la liceu. Elevii de clasa a VIII-a care vor să susțină proba de verificarea a cunoștințelor de limbă modernă, pentru admiterea în clasa a IX-a, într-o clasă cu regim bilingv, se pot înscrie în zilele de 15 și 16 mai.

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă se desfășoară în perioada 17-19 mai. Vor fi exceptaţi de la aceste evaluări, elevii care au participat la olimpiade şi cei care au susţinut examene cu recunoaştere internaţională.

Elevii vor susţine două probe

Pentru admiterea la liceu, unitățile de învățământ preuniversitar în care funcționează clase sau grupe cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv vor organiza, pentru admiterea în clasa a IX-a la aceste clase,probe de verificare a cunoștințelor la limba modernă. Subiectele vor fi pentru nivel lingvistic A2 şi vor fi concentrate în două probe.


Prima probă este cea scrisă, pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, din care 10 puncte din oficiu. De asemenea, elevii susţin proba orală, pentru care se acordă un punctaj de maximum 30 de puncte.
Subiectele pentru proba scrisă vor cuprinde itemi obiectivi pentru verificarea competențelor de înțelegere de texte și a funcțiilor comunicative/actelor de limbaj corespunzătoare nivelului A2. Acestea includ întrebări cu răspunsuri multiple, întrebări cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe, text lacunar. Timpul afectat probei scrise este de 60 minute.

Cum se stabileşte punctajul

Pentru proba scrisă se pot depune contestații, la centrul la care s-a desfășurat proba, în perioada prevăzută de metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat. Proba orală nu se poate contesta.
Profesorii examinatori acordă puncte candidatului la fiecare din cele două probe. Media aritmetică a punctajelor acordate de cei doi evaluatori, la fiecare probă, reprezintă punctajul final al candidatului la proba respectivă.Punctajele finale obținute la cele două probe (scrisă și orală) se adună, iar rezultatul se împarte la 10, obținându-se astfel nota finală a candidatului. Elevul care a obținut minimum nota 6 (șase) la proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă este considerat admis.
Rezultatele iniţiale se vor afişa pe 22 mai.
În Craiova, clase de învăţământ biligv sunt la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Carol I”, la Liceul „Voltaire”, la Liceul „Henri Coandă”.

Citeşte şi: Liceele din Dolj vor prezenta oferta de admitere în luna mai

Exit mobile version