Acasă Local Dolj Peste 4.900 de elevi din Dolj, așteptați la simularea Evaluării Naționale

Peste 4.900 de elevi din Dolj, așteptați la simularea Evaluării Naționale

Elevii de clasa a VIII-a testează azi cunoștințele dar și emoțiile Evaluării Naționale. Elevii susțin proba scrisă la Limba și literatura română. Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dolj sunt așteptați la evaluare peste 4.900 de copii. Subiectele sunt elaborate de Ministerul Educației. Pentru elevii din Dolj, aceasta este cea de a doua simulare a Evaluării Naționale din acest an, prima fiind susținută la începutul lunii februarie, cu subiecte județene.

În Dolj, mai mult de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a învață în mediul rural. Astăzi atât ei cât .și cei din mediul urban își testează cunoștințele acumulate pentru susținerea Evaluării Naționale. La nivelul județului Dolj au fost organizate 154 de centre de examen. Prima probă scrisă este la limba și literatura română.

”4944 elevi din județul Dolj vor participa în perioada 20-21 martie 2023 la simularea Evaluării Naționale (2394 elevi din mediul urban și 2550 elevi din mediul rural). Examenul este organizat în 154 de unități de învățământ – centre de examen care școlarizează elevi de clasa a VIII-a, după următorul calendar: 20 martie 2023 – proba scrisă la Limba și literatura română,21 martie 2023 – proba scrisă la Matematică”, se arată în comunicatul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

22 de elevi susțin evaluarea în condiții speciale

Probele din cadrul simulării naționale a Evaluării Naționale 2023 încep la ora 9.00, moment în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în sălile de clasă este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.

22 de elevi din 11 unități școlare beneficiază de asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale: evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de bacalaureat – sesiunea 2023. Desfășurarea simulărilor naționale se desfășoară sub supraveghere audio – video.

Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie

Rezultatele obținute la simulare se vor comunica părinților pe 29 martie și nu vor fi publice.Acestea sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat simulările, prin discuţii individuale cu elevii, prin dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Pentru elevii de clasa a VIII-a aceasta este a doua simulare a Evaluării Naționale, prima fiind organizată de Inspectoratul Școlar Județean Dolj în luna februarie. La respectiva simulare au participat 4216, iar procentul mediilor peste 5 a fost 59,61%, conform datelor prezentate de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Exit mobile version