Acasă Actualitate Părinţii vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală Craiova dacă elevii nu ajung...

Părinţii vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală Craiova dacă elevii nu ajung la şcoală

Părinţii vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală Craiova dacă elevii nu ajung la şcoală
Părinţii vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală Craiova dacă elevii nu ajung la şcoală

Unităţile şcolare din Craiova au primit o adresă prin care sunt informate că Poliţia Locală Craiova este împuternicită să constate contravenţiile şi să aplice amenzile contravenţionale familiilor care nu asigură frecvenţa şcolară a elevilor în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevilor până a finalizarea studiilor. Amenzile sunt între sunt 100 şi 1.000 de lei, dar se ia în calcul şi munca în folosul comunităţii. Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că în cazul elevilor care studiază la şcoli din oraş, dar au domiciliul în altă localitate, unitatea şcolară trebuie să anunţe unităţile administrativ- teritoriale (U.A.T) pe raza cărora au domiciliul familiile elevilor care absentează.

În Craiova, din acest an Poliţia Locală este împuternicită să constate contravenţiile şi să aplice amenzile contravenţionale familiilor care nu asigură frecvenţa elevilor la cursurile învăţământului obligatoriu, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP). Conform Legii Educaţiei în vigoare „Învăţământul general obligatoriu este de 10 clase”.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, consiliile de administraţie sunt cele care anunţă Poliţia Locală în privinţa cazurilor de elevi care nu frecventează şcoala.
„Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale se realizează de către Poliția Locală, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Până la acestă dată, nu s-a primit nicio sesizare în acest sens”, a precizat Marina Andronache, şef Serviciu Imagine din cadrul Primăriei Craiova.

Ce prevede regulamentul

Conform ROFUIP, „prezenţa elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează, în mod obligatoriu, fiecare absenţă. Absenţa se consemnează în catalog doar în cazul în care elevul nu este prezent la ora de curs şi nu poate fi folosită drept mijloc de coerciţie”.


De asemenea, în regulament mai scrie şi că „Părintele sau reprezentantul legal al antepreşcolarului/preşcolarului sau al elevului din învăţământul obligatoriu are obligaţia de a-l susţine pe acesta în activitatea de învăţare desfăşurată, inclusiv în activitatea de învăţare realizată prin intermediul tehnologiei şi al internetului, şi de a colabora cu personalul unităţii de învăţământ pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei activităţi”.


De asemenea, se menţionează şi că „Frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani. Persoanele care nu au finalizat învăţământul obligatoriu până la această vârstă şi care au depăşit cu mai mult de trei ani vârsta clasei îşi pot continua studiile, la cerere, şi la forma de învăţământ cu frecvenţă, cursuri serale sau la forma cu frecvenţă redusă”.

Cum se procedează cu elevii care au domiciliul în afara Craiovei

O bună parte dintre elevii de la şcolile din Craiova au domiciliul în alte localităţi din judeţ sau chiar în afara judeţului dacă ne referim la învăţământul profesional şi liceal. În acest caz, amenzile nu le mai aplică Poliţia Locală Craiova.

„În cazul elevilor care domiciliază în afara Craiovei, unitățile de învățământ sesizează U.A.T-urile respective în vederea aplicării sancțiunilor”, a precizat Marina Andronache, şef Serviciu Imagine din cadrul Primăriei Craiova.

Ce sancţiuni se pot aplica

Indiferent însă de ce instituţie aplică amenzile contravenţionale acestea sunt între 100 şi 1.000 de lei.
„Vorbim despre prevederile Odinului nr. 4183 emis de Ministrul Educației, potrivit cărora părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului până la finalizarea studiilor.


Astfel, părintele sau reprezentantul legal care nu asigură şcolarizarea elevului în perioada învăţământului obligatoriu este sancţionat, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii”, a mai precizat Marina Andronache, şef- Serviciu Imagine Primăria Craiova

Exit mobile version