Acasă Actualitate Ziua Internaţională a Holocaustului, marcată de elevii de la Liceul Adventist

Ziua Internaţională a Holocaustului, marcată de elevii de la Liceul Adventist

Ziua Internaţională a Holocaustului, marcată de elevii de la Liceul Adventist
Ziua Internaţională a Holocaustului, marcată de elevii de la Liceul Adventist

În fiecare an ziua de 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, fiind prima comemorare universală a victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr 60/7, adoptată la 1 noiembrie 2005 de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Ce program au avut elevii

În acest context, 40 de elevi ai Liceului Teologic Adventist au participat astăzi la activităti dedicate Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, în incinta Templului Coral din Craiova, manifestarea fiind deschisă de profesorul Corneliu Sabetay.

Conform programului, elevilor li s-a explicat Semnificaţia zilei de 27 ianuarie printr-o prezentare power point şi apoi a fost vizionat filmul documentar „Evreii din România”. De asemenea, Corul Liceului Teologic Adventist a interpretat, sub atenta îndrumare a prf Monica Baluţă, imnul statului Israel si câteva imnuri evreiesti.

„Holocaustul este cel mai mare masacru din istorie. Holocaustul a reprezentat încercarea Germaniei naziste, a aliaților săi și a altor colaboratori de a ucide evreii din Europa. În cei șase ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, persecuția și opresiunea sistematică, birocratică, sponsorizată de stat și organizată de guvern au dus la moartea a șase milioane de evrei europeni de pe întregul continent. Au murit şi foarte mulţi copii la vremea respectivă. Victimele Holocaustului le comemorăm şi noi astăzi prin activităţi nonformale menite să le arate elevilor ce a însemnat pentru omenire acest masacru. S-au implicat în această acţiune şi cadrele didactice Monica Baluta, Rebeca Jercau si Marian – Alin Anuta”, a precizat Florin Filip, directorul Liceului Adventist din Craiova.

Exit mobile version