Acasă Actualitate Condiţii noi pentru transferul elevilor: Se acceptă şi în timpul anului şcolar

Condiţii noi pentru transferul elevilor: Se acceptă şi în timpul anului şcolar

Au apărut noutăţi în privinţa transferurilor pentru elevi. Conform noului Regulament de Organizare şi Funcţionare a Unităţlor de Învăţământ Preuniversitar, transferurile se pot face şi în timpul anului şcolar. Nu mai apare restricţia impusă de note, ci doar numărul limită de elevi pentru o grupă, prevăzut de lege. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a fost adoptată o procedură specială în care sunt menţionate şi noi situaţii speciale pentru transferuri cum ar fi neadaptarea la condiţiile clasei sau ale unităţii sau eventualele conflicte care pot să apară între elevi sau între elevi şi profesori.

Pentru transferul elevilor în timpul anului şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a adoptat o procedură în care sunt menţionate noi situaţii excepţionale, altele decât cele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de la 1 septembrie 2022.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, scopul procedurii de a acorda şanse egale tuturor copiilor şi elevilor de a se transfera de la o unitate de învăţământ la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, respectiv în cadrul aceleaşi unităţi de învăţământ.
Pentru transferul elevilor aprobarea o dă Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Tot în Consiliul de Administraţie al ISJ Dolj poate aproba suplimentarea numărului de locuri, clase, profil specializare, unitate şcolară pentru realizarea transferului elevilor, în limita prevăzută de lege. Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor cu privire la transferarea elevilor în timpul anului şcolar la nivelul Inspectoratului Şcolar a fost înfiinţată o comisie specială.

Care sunt situaţiile speciale prevăzute de pocedura de la Dolj

Printre situaţiile excepţionale prevăzute de procedura ISJ Dolj se află schimbarea domiciliului elevilor părinţilor în aceeaşi localitate, în cazul elevilor din învăţământul primar şi gimnazial. De asemenea, sunt acceptaţi la transfer elevii în situaţii medicale, altele decât cele menţionate la art 144 lit b. Se pot accepta transferurile şi pentru neadaptarea elevilor la mediul şcolar din clasă/unitate de învăţământ. În procedura ISJ Dolj tot situaţie excepţională o reprezintă şi eventuale conflicte care pot să apară între elevi, elevi şi profesori, părinţi şi profesori sau reorientarea şcolară şi profesională, precum şi practicarea unui sport de perforamanţă în alte instituţii decât liceul de profil. Transferul copiilor/elevilor se face la solicitarea scrisă a părinţilor.

Ce situaţii excepţionale prevede ROFUIP

În ROFUIP, transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al
municipiului Bucureşti, în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică; de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional; la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar. Sunt acceptate transferurile de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de
predare bilingv la celelalte clase, în alte situaţii excepţionale, pe baza documentelor justificative, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.

Exit mobile version