Acasă Educatie Note mai mari după contestaţii, la titularizarea din Dolj

Note mai mari după contestaţii, la titularizarea din Dolj

Inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru, preşedintele comisiei de mobilitate
Inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru, preşedintele comisiei de mobilitate

Ministerul Educaţiei a afişat, ieri, rezultatele finale la examenul de titularizare. În Dolj au fost candidaţi care au obţinut şi peste două puncte după recorectarea lucrărilor. Cea mai mare creştere este 3,85 puncte, de la 4,80 iniţial la 8,65, la educatoare. Au fost şi candidaţi care după recorectare au primit note mai mici decât cele iniţiale chiar cu mai mult de un punct. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, după contestaţii a crescut procentul de promovare.

În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, În Dolj rata de promovare a crescut la 82,15% cu 0,76 faţă de cea iniţială 81,39%.

„Anul acesta numărul total al contestaţiilor depuse a fost de 132. În cazul unei lucrări contestate, nota nu au fost modificată. Pentru 72 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 59 de lucrări, notele inițiale au fost micșorate. S-au schimbat şi procentele pe tranşe de note. Note între 7 şi 10 au fost iniţial 48,26%, iar după contestaţii sunt 49,62%. A scăzut procentul notelor între 5 şi 6,99 de la 33,13% la 32,53%. Este o scădere de 1,6%.

Şi procentul notelor sub 5 a scăzut. Iniţial erau 18,61% candidaţi cu un astfel de rezultat, iar acum sunt 17,85%. În ceea ce priveşte notele de 10 au rămas tot patru astfel de note”, a precizat Irina Broscaru, inspector şcolar general adjunct şi preşedintele comisiei de mobilitate.

Creştere de peste trei puncte

Cea mai mare creştere de după contestaţii este de 3,85 de puncte. La educatoare, o candidată care avea 4,80 după afişarea primelor rezultate, după contestaţie a obţinut nota 8,65. Practic, din nepromovată a ajuns chiar să aibă notă pentru titularizare. Şi nu este singura. A mai fost o candidată care a obţinut 1.95 puncte la educatoare şi a crescut de la 5,15 la 7,10. Şi la alte discipline au fost astfel de creşteri. La geografie, de exemplu, un candidat care a avut iniţial nota 4 la scris, după contestaţie a obţinut 6,40.

Au fost şi scăderi. La învăţători o candidată de 6,30 a primit 5,20 după reevaluare, iar la matematică de la nota 7,75 candidatul a obţinut 6,65.

„Au fost multe discipline la care au crescut notele. Astfel de exemple sunt la biologie, la chimie, la educaţie fizică, la geografie. Şi la educatoare avem 24 de note modificate în plus şi 16 note modificate în minus. La învăţători sunt 5 note modificate în plus şi 7 note modificare în minus. La matematică sunt 5 note modificate în plus şi şase note modificate în minus. Şi la limba română sunt şapte note modificate în plus, cinci note modificate în minus şi o notă care a rămas la fel şi după reevaluare”, a mai precizat Irina Broscaru, preşedintele comisiei de mobilitate.

Şedinţele publice, în perioada 29 iulie – 1 august

În continuare în Dolj sunt discipline la care nu este nici un candidat promovat, cum ar fi la asistenţă medicală, protecţia mediului şi kinetoterapie. „A fost depusă o contestaţie la asistenţă medicală dar nota a fost modificată în minus, iar la protecţia mediului şila kinetoterapie nu au fost înregistrate contestaţii. Prin urmare, la aceste discipline nu avem candidaţi promovaţi în sesiunea de anul acesta”, a mai precizat inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 29 iulie – 01 august.

Exit mobile version