Acasă Educatie Sindicatul Spiru Haret o acuză pe Ecaterina Andronescu că modifică ilegal admiterea...

Sindicatul Spiru Haret o acuză pe Ecaterina Andronescu că modifică ilegal admiterea la liceu

Federaţia „Spiru Haret” o acuză pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, că a emis luni un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfăşurare, actul nefiind discutat cu partenerii sociali.
Sindicaliştii spun că, prin acest document, Ministerul Educaţiei amână cu circa o lună desfăşurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea Naţională, potrivit Mediafax.
De asemenea, prin acelaşi act, se amână până la 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în licee şi şcoli profesionale, lucru care va afecta grav şi mişcarea de personal, potrivit sursei citate.
FSE „Spiru Haret“ solicită anularea ordinului emis de Ecaterina Andronescu şi anunţă că, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version