10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii buzeşteni, din nou în competiţia naţională de robotică

Elevii buzeşteni, din nou în competiţia naţională de robotică

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova continuă să pregătească elevii în domeniul roboticii, aceștia făcând performanţe la competiţiile de profil. Echipajul de anul acesta a reuşit să treacă de faza regională şi să se califice la faza naţională a competiţiei internaţionale First Tech Challenge. Elevii sunt coordonaţi de doi profesori de informatică, dar şi de un fost buzeştean, care în urmă cu trei ani a făcut parte din echipajul de robotică, ajuns să se califice la faza mondială a competiţiei, care s-a derulat în Statele Unite ale Americii.

Povestea echipajului de robotică „Soft Hoarders“ de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova a început în urmă cu trei ani. Pe elevi îi aştepta o pregătire într-un domeniu nou, dar şi o competiţie mondială ce reprezenta o provocare şi pentru cadrele didactice ale unităţii şcolare, pentru că nu semăna deloc cu un concurs şcolar.
„Acum trei ani s-au făcut primii paşi pentru formarea echipei de robotică, odată cu lansarea competiţiei BRD First Tech Challenge. Doamna director a hotărât atunci ca şi liceul nostru să participe cu o echipă la acest concurs, ştiind că avem mulţi elevi care sunt la competiţii de fizică, matematică, informatică, deci aveam cu ce să pornim la drum. Primul an a fost mai greu pentru că a trebuit să ne familiarizăm cu un alt tip de competiţie. În primul rând, este un concurs care presupune cunoştinţe din mai multe domenii. În al doilea rând, presupune existenţa unei echipe, care trebuie să se coordoneze şi să colaboreze. De asemenea, trebuie să ducă la bun sfârşit un proiect care este inclus la începutul competiţiei. În al treila rând, modul în care se desfăşoară efectiv competiţia este diferit, echipa este supervizată pe toate planurile, atât la modul în care îşi desfăşoară activitatea în afara concursului, cât şi pe teren, când îşi conduce robotul. În juriu sunt oameni din inginerie, profesori universitari care urmăresc aspectele tehnice, dar şi pe cele nontehnice“, povesteşte Mihaela Grindeanu, profesor de informatică în cadrul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. Cu toate acestea, elevii au reuşit, încă din primul an, să ajungă până la faza mondială.
„Am trecut de faza naţională, unde am reuşit să obţinem două premii, respectiv premiul «Connect Awards» şi premiul «Inspire Awards», care ne-a propulsat în America la competiţia mondială“, a mai precizat profesorul de informatică Mihaela Grindeanu.

În fiecare an se schimbă echipa

La nivelul colegiului, în fiecare an s-a schimbat echipa de robotică. În echipă sunt numai 15 locuri, însă sunt zeci de elevi care anual concurează pe unul din aceste locuri. Liceenii trec prin mai multe probe. Mai întâi, trebuie să depună un CV, apoi să treacă printr-un interviu la care se testează nu numai cunoştinţele de bază, ci şi alte aspecte.
„Anul acesta am ales persoane care să fie deschise la idei şi care să fie destul de calme. Am ales persoane care să fie implicate. Trebuie să fim prezenţi zi de zi în laborator pentru că nu putem evolua altfel. Selecţiile le-am făcut în vară. Au fost aproximativ 40 de elevi care au aplicat. Am selectat din ei 13, iar pentru ceilalţi am organizat o echipă de voluntari“, a precizat eleva Teodora Banu, team-leaderul echipei de Robotică. Elevii petrec zilnic câteva ore bune în laborator şi spun că vin cu drag.
„Sunt de la începutul anului în această echipă. Am dorit să mă alătur din nevoia de a învăţa mai mult. Simţeam cumva că vreau mai mult decât am în orarul zilnic. În acest timp, am învăţat ce înseamnă în adevăratul sens să lucrezi în echipă şi să accepţi şi alte păreri. Din punct de vedere tehnic, am învăţat ce înseamnă un motor, pentru că nu este doar ceva care pune în mişcare altceva. Este mult mai mult decât atât. Am învăţat şi cum se face o cutie de viteze, care are rolul de a mări viteza sau forţa. Îmi doresc să continuu să învăţ mai multe în acest domeniu şi, prin urmare, mă gândesc ca şi la facultate să mă implic în astfel de proiecte“, a precizat elevul Robert Truţă. Alături le sunt cadrele didactice de informatică, dar şi un fost elev, Adrian Ştefănescu, care a participat la faza mondială din Statele Unite şi care acum este student la Timişoara.

Robotul echipajului de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova

Vor să modifice Robotul înainte de faza naţională

În fiecare an, echipa de robotică înscrisă în concurs are o nouă temă. „Anul acesta este vorba de explorarea planetei Marte. Regulamentul concursului prevede că doar tema şi modul de organizare a terenului sunt prestabilite, construcţia robotului este 100% concepţia echipei. Noi am lucrat ca robotul să preia minerale de aur şi de argint. Cele de aur sunt nişte cuburi, iar cele de argint sunt niște bile pe care trebuie să le pună în racheta din mijloc. De asemenea, robotul poate să plaseze mineralele şi în colţul terenului, iar la finalul jocului trebuie să se agaţe de rachetă şi să rămână suspendat în aer. Este şi o perioadă autonomă în care trebuie să îndeplinească nişte sarcini prestabilite, să se dea jos de pe rachetă, să detecteze mineralul de aur, să îl deplaseze de pe poziţia iniţială, să se parcheze pe crater“, a precizat team-leaderul echipei, Teodora Banu. Cu acest robot, elevii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ au trecut de etapa regională, care s-a derulat la Timişoara, unde au obţinut premiul I, „Motivate Award“ pentru echipă. Liceenii se pregătesc pentru etapa naţională, care se va derula în perioada 22-24 martie la Sala Polivalentă din Bucureşti. Buzeştenii spun că se pregătesc intens pentru că vor să schimbe sarcinile robotului. „La etapa naţională vor fi 122 de echipe foare bine pregătite şi vrem ca şi noi să schimbăm robotul“, a spus eleva Teodora Banu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. La etapa naţională vor participa şi alte trei echipe din Dolj, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ şi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ şi de la Liceul Independenţa din Calafat.

Echipa de robotică a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova

Asamblare: Cesar Leoni, Robert Truţă, Andrei Resceanu, Ştefan Cula, Alexandra Paveliu, Emanuel Vlăducu.
Programare: Ana Toader, Rareş Popa, Luciana Pîrlogea, Andrei Cîrpici.
Marketing: Teodora Banu, Bianca Bădoi, Bogdan Nuţă.
Mentori: Mihaela Grindeanu, Marinela Dochia- profesori de informatică şi Adrian Ştefănescu – fost membru al primului echipaj, în prezent student la Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS