11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieProrectorul Universităţii din Craiova, Nicu Panea: Universitatea pregătește noutăți pentru admitere

Prorectorul Universităţii din Craiova, Nicu Panea: Universitatea pregătește noutăți pentru admitere

Prof. univ. dr. Nicu Panea, prorectorul Universității din Craiova (FOTO: Claudiu Tudor)

Universitatea din Craiova pregătește o serie de noutăți pentru examenul de admitere. Candidații vor avea posibilitatea să depună actele în sistem electronic pentru ca în scurt timp să se renunțe definitiv la birocrația universitară. În ceea ce privește programele de studii, sunt noutăți atât la licență, cât și la master, la acestea din urmă tendința fiind de a avea programe cu predare într-o limbă străină, a precizat prof. univ. dr. Nicu Panea, prorectorul Universității din Craiova, departamentul Relații internaționale și imagine academică.

Facultățile Universității din Craiova vor avea site-uri ușor de accesat, iar admiterea se va putea face și în sistem on-line. Aceste schimbări se impun pentru a putea atrage mai ușor candidații, spun universitarii craioveni.
„Lupta universităților pentru a obține studenți foarte buni este din ce în ce mai dură, astfel încât, pe de o parte, legea ne obligă să pregătim admiterea cu o jumătate de an înainte ca ea să fie o realitate, iar pe de altă parte este interesul nostru de a ne perfecționa. Anul trecut, de exemplu, am încercat o formulă de preadmitere electronică, pe care anul acesta o să o generalizăm, astfel încât în foarte scurt timp să eliminăm contactul tinerilor liceeni cu secretariatele noastre și cu birocrația universitară. Este o realitate pe care nicio universitate nu o poate ascunde sub preș. În același timp, am încercat niște formule de accesare a universității on-line, foarte flexibile. De exemplu, de foarte curând s-a luat decizia în Consiliul de Administrație al Universității de a uniformiza site-urile facultăților, astfel încât accesarea lor să nu devină o problemă. Până la începutul admiterii, care va fi în iulie, lucrurile sper să se rezolve“, a precizat prof. univ. dr. Nicu Panea, prorectorul Universității din Craiova.

Programe noi pentru licență și master

Și la nivelul ofertei educaționale sunt schimbări. Tendința generală este de a avea noi programe de licență, iar la masterat programe de studiu cu predare într-o limbă de circulație internațională pentru a fi accesibile și studenților din străinătate.
„O serie de domenii de licență au dispărut, altele au apărut. La fel și la master. Din punctul de vedere al domeniilor de licență, de exemplu, anul acesta s-au înființat Chimia farmaceutică la Facultatea de Științe, Artele plastice – pictură și sculptură la Facultatea de Teologie Ortodoxă și au dispărut Fizica mediului la Facultatea de Științe, Asistența managerială și secretariatul la Facultatea de Drept, Ingineria sudării la Drobeta Turnu Severin – Facultatea de Mecanică și Ingineria electrică și calculatoare în limba franceză la Facultatea de Inginerie Electrică. De asemenea, ar trebui să precizez faptul că au apărut câteva masterate și elementul comun al acestei oferte în domeniul ciclului al II-lea de licență este predarea într-o limbă străină, pentru că, de exemplu, a apărut Advanced Electrical Systems la Facultatea de Inginerie Electrică, Business Low la Facultatea de Drept, Traducere și Terminologii în Context European – engleză, franceză, germană la Facultatea de Litere, Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri la Facultatea de Științe Sociale. Masteratele au intrat într-o nouă eră odată cu revoluția Bologna în învățământul superior european. Această schimbare la nivelul continentului a avut în spate o filosofie foarte simplă. Este vorba de solidarizarea intelectuală a continentului și conștientizarea identității culturale a acestuia și pregătirea forței de muncă la nivel continental“, a explicat prof. univ. dr. Nicu Panea. Selecția studenților la majoritatea facultăților va fi pe bază de dosar, excepție făcând doar programele vocaționale.
„Universitatea din Craiova are de o vreme o strategie stabilă. Sunt facultățile cu caracter vocațional care dau admitere prin probe. Multe dintre ele, eliminatorii. Este vorba de Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Teologie, Facultatea de Litere – Departamentul de teatru, Departamentul de muzică. Acestea au probe și mi se pare normal. Trebuie să te convingi de aptitudinile celor care vor să devină studenți, iar majoritatea programelor de studiu au formule de admitere prin dosar, au formulă combinată care are în centrul său nota de la bacalaureat“, a subliniat prof. univ. dr. Nicu Panea. La master, în schimb, studenții vor fi admiși doar pe bază de examen.
În ceea ce privește taxele de școlarizare nu se anunță majorări. „Nu vor fi creșteri în ceea ce privește taxa de școlarizare. Pot crește doar puțin costurile în cămin, după cum vor fi și facturile“, a spus prorectorul Universității din Craiova.
Noutăți se anunță și în privința infrastructurii. Reprezentanții Universității din Craiova spun că, în scurt timp, se va inaugura cantina studențească din clădirea centrală situată pe strada A.I. Cuza și că tot anul acesta se va termina și fațada acestei clădiri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS