21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevă din Dolj, medaliată internațional

Elevă din Dolj, medaliată internațional

Izabela Dincă, eleva din Amărăștii de Jos care a obţinut locul III la Olimpiada Internaţională de Elenistică

Izabela Dincă, elevă în clasa a VIII-a la Liceul din Amărăștii de Jos, a reușit să facă performanță la nivel internațional, situându-se pe locul III la Olimpiada Internațională de Elenistică. Reușita s-a datorat atât faptului că a locuit o perioadă în Grecia, cât și norocului de a fi întâlnit un cadru didactic care a pregătit-o.

Ministerul Educației a premiat anul acesta elevii care au făcut performanță școlară la nivel internațional. Județul Dolj a avut două reprezentante premiate, una dintre ele fiind Izabela Dincă, de la Liceul Amărăștii de Jos. Ea a descoperit această competiție după ce o parte din copilărie și-a petrecut-o în Grecia. I-au rămas amintiri frumoase de acolo. „Perioada în care am stat în Grecia a fost foarte frumoasă. Locuiam foarte aproape de mare, unde mă duceam aproape în fiecare zi“, a spus eleva. Îi place și comuna în care locuiește. „Mă aflu în comuna Amărăștii de Jos de aproximativ cinci ani. Localitatea este frumoasă, iar cu oamenii și colegii am o relație de prietenie“, a ținut să sublinieze Izabela.
A reușit să își aprofundeze cunoștințele cu sprijinul unui cadru didactic care a pregătit-o pentru competiție. „Olimpiada Elenisticii am descoperit-o prin intermediul verilor mei, care au fost membri ai comunității elene din Craiova. La o petrecere de Crăciun am întâlnit-o pe doamna profesoară Xantula Giuvanidis și am început să vorbesc cu dânsa în limba greacă. La sfârșit, dumneaei mi-a propus să particip la concurs și am făcut schimb de numere de telefon. Spre această competiție m-a atras oportunitatea de a putea aprofunda această limbă. Doamna Xantula a avut un rol foarte important. Alături de dânsa m-am pregătit pentru competiție. Fără dumneaei nu cred ca aș fi ajuns astăzi la stadiul de olimpică internațională și pentru asta o apreciez și îi mulțumesc!“, a spus Izabela.
Performanța nu este singulară. „Nu este primul premiu obținut la acest concurs. În anul 2015 am obținut tot locul al treilea, dar la un nivel mai mic“, a explicat Izabela. Pentru obținerea acestor rezultate o motivează dorința de a fi printre elevii cu rezultate bune. „De mică sunt o fire ambițioasă și mereu vreau să fiu printre cei mai buni în tot ceea ce fac“, a spus eleva. În timpul liber îi place să vizioneze filme și să asculte muzică. I-ar place și să învețe să schieze.

Premierea a fost o recompensă a muncii depuse

Rezultatele de anul acesta de la Olimpiada Internațională a Elenisticii au fost cele mai importante ale Izabelei și au fost recompensate printr-o festivitate solemnă în care s-au întâlnit toți olimpicii României cu premii internaționale. „A fost foarte frumos, festivitatea a fost la parlament și m-am simțit mândră. Acest premiu pentru mine înseamnă recompensa muncii depuse“, a spus Izabela.
Și rezultatele ei la clasă sunt foarte bune. „Anul trecut a absolvit cu media 9,94. Este o elevă care încearcă, la fel ca toți ceilalți copii buni din localitate, să își depășească condiția. De obicei, acești copii fie se îndreaptă spre Liceul din Amărăștii de Jos, fie merg la unități de învățământ din Craiova, cum ar fi Colegiul «Frații Buzești», Colegiul «Carol I», Liceul Militar, dar și Liceul «Ionița Asan» din Caracal. Sunt mulți elevi cu rezultate bune în această localitate și vă mai dau un exemplu: anul trecut, cele mai mari medii de admitere de la Medicină au fost obținute de fete din Amărăștii de Jos“, a spus Ramona Marcu, managerul Liceului din Amărăștii de Jos.
Izabela Dincă este în prezent elevă în clasa a VIII-a și peste câteva luni va trebui să aleagă domeniul în care vrea să se pregătească profesional. „Dintre disciplinele studiate la clasă, cel mai mult îmi place matematica. Aș vrea să fac liceul la o clasă cu profil de matematică-informatică sau științe ale naturii“, a mărturisit adolescenta. Ea își dorește ca și pe viitor să participe la concursuri școlare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS