13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii doljeni, pe podium la olimpiadele naționale

Elevii doljeni, pe podium la olimpiadele naționale

Florian Călina (stânga) a obținut premiul I la olimpiada națională de chimie, Mădălina Stănășel s-a calificat în lotul lărgit pentru faza internațională a olimpiadei de chimie, iar elevul Radu Romanescu a obținut mențiune specială
Florian Călina (stânga) a obținut premiul I la olimpiada națională de chimie, Mădălina Stănășel s-a calificat în lotul lărgit pentru faza internațională a olimpiadei de chimie, iar elevul Radu Romanescu a obținut mențiune specială

Județul Dolj a înregistrat primele premii la olimpiadele naționale, dar și primele calificări la etape internaționale.

Una dintre perfor­man­țele remarcabile de anul acesta a fost înregistrată la olimpiada națională de chimie, care a avut loc la Târgoviște, în perioada 19-24 aprilie.
Florian Călina, elev în clasa X-a la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova, a obținut locul I. Ministerul Educației Naționale a acordat și două mențiuni speciale pentru Oana Laura Șerbana de la Colegiul Național „Carol I“ și Mădălina Stănășel de la Colegiul Național „Frații Buzești“, elevă care a reușit să se califice și în lotul lărgit pentru etapa internațională. Tot la chimie, elevii Radu Romanescu și Adela Popi de la Colegiul Național „Frații Buzești“ și Cosmin Matei de la Școala gimnazială „Traian“ au obținut mențiuni speciale.
Medalii de aur, argint și bronz la Informatică

Și la olimpiada de informatică, elevii au făcut performanță. Au fost obținute două medalii de aur de către Emanuel Dicu și Alexandra Udriștoiu de la Colegiul Național „Frații Buzești“ și șase medalii de argint de către elevii Bogdan Iordache, Ovidiu Badea, David Manda, Codruț Lemeni, Robert Lincă şi Mircea Radu. La Informatică, elevul Radu Toporan a obținut o medalie de bronz. Tot o medalie de bronz a fost obținută și de către elevul Mihnea Ciocioiu de la Colegiul Național „Carol I“ din Craiova, la olimpiada de astronomie și astrofizică derulară la Călimănești în perioa­da 19-22 aprilie.

Două calificări la olimpiada de ştiințe a Uniunii Europene

La olimpiada de biologie derulată la Baia Mare în perioada 19-24 aprilie șase eleve au obținut rezultate remarcabile. Andreea Antoni, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova, a obținut premiul II și calificare la olimpiada de ştiințe a Uniunii Europene.
Calificare la etapa inter­națională a fost obținută și de o elevă de la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu“ din Craiova, Irina Maria Palaghia. Alte patru eleve au obținut mențiuni – Ana Maria Cojocaru- clasa a VII-a la Școala gimnazială nr. 5 Băilești, Bănică Elisa Ștefania, clasa a X-a, Mitroi Mădălina Florentina, clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ din Băilești şi Elena Diana Gabroveanu, clasa a X-a la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova. Și la matematică, elevul Liviu Moanță de la Școala gimnazială „Mircea Eliade“ s-a calificat în lotul lărgit pentru internațională, iar Mihai Teișanu, elev în clasa a VII-a la Școala gimnazială „Gheorghe Țițeica“, și Emanuel Crăciunescu, de la Colegiul Național „Frații Buzești“- clasa a IX-a au obţinut menţiuni speciale.
„Acestea sunt primele rezultate la olimpiadele școlare. Mai avem elevi și la alte competiții naționale. Rezultatele sunt excepționale și felicit și elevii, și cadrele didactice pentru efortul depus în vederea pregătirii pentru aceste olimpiade.
Doljul reușește să se califice printre cele mai bune judeţe din țară“, a declarat inspectorul școlar general Monica Sună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS