16.3 C
Craiova
miercuri, 18 septembrie, 2019
Acasă Educatie S-au stabilit decanii. Facultatea de Științe Sociale, fără câștigător

S-au stabilit decanii. Facultatea de Științe Sociale, fără câștigător

-

Prorectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Radu Constantinescu, a anunțat că la Facultatea de Științe Sociale, conform legii, funcția de decan va fi ocupată prin interimat de actualul prodecan al facultății, conf. univ. dr. Cătălin Stănciulescu (Foto: Claudiu Tudor)
Prorectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Radu Constantinescu, a anunțat că la Facultatea de Științe Sociale, conform legii, funcția de decan va fi ocupată prin interimat de actualul prodecan al facultății, conf. univ. dr. Cătălin Stănciulescu (Foto: Claudiu Tudor)

Ieri s-a finalizat concursul pentru stabilirea decanilor, dar numai pentru 11 din cele 12 facultăți ale Universității din Craiova. Excepție face Facultatea de Științe Sociale, unde au apărut contestații în privința celor doi candidați, care în cele din urmă au fost invalidați de comisia de concurs, urmând să se stabilească o nouă evaluare. Până la organizarea concursului, funcția de conducere va fi preluată de actualul prodecan, care va asigura interimatul.

Potrivit reprezentanților conducerii Universității din Craiova, la concursul pentru funcția de decan la Facultatea de Științe Sociale au avut dreptul să se prezinte doar cei doi candidați care au fost validați de consiliul facultății, conf. univ. dr. Ionuț Șerban și conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu. Al treilea candidat, prof. univ. dr. Sorin Damean, a pierdut dreptul de a participa la concurs din cauza avizului negativ dat de consiliul facultății. Cei doi candidați au fost însă invalidați de comisia de concurs cu unanimitate de voturi, pe motiv că planurile lor manageriale nu corespund obiectivelor universitare.
„Nu s-a finalizat con-cursul la Facultatea de Științe Sociale. La concurs au fost prezenți doi din cei trei candidați înscriși. Cei doi au primit avizul consiliului facultății, dar din motive legate de coordonarea planului managerial al celor doi candidați cu obiectivele instituționale ale actualei perioade, cele două planuri manageriale au fost invalidate de comisie. Votul a fost unanim, fapt care a creat situația de a nu avea încă un decan stabilit la această facultate. Concursul urmează să se reprogrameze, după un calendar propus de Consiliul de Administrație și aprobat de Senatul Universității. Conform legii, va trebui să existe un decan interimar numit din rândul prodecanilor. În cazul acestei facultăți există un singur prodecan“, a declarat prof. univ. dr. Radu Constantinescu, prorector al Universității din Craiova. Prin urmare, interimatul la conducerea Facultății de Științe Sociale va fi asigurat de conf. univ. dr. Cătălin Stănciulescu.

Candidații invalidați, evaluați de comisia de etică

Candidaturile celor două cadre didactice ale Facultății de Științe Sociale, conf. univ. dr. Ionuț Șerban și conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu, au fost contestate de o parte din profesorii universitari, care spun că cei doi au copiat planurile manageriale. În plus, la Registratura Universității din Craiova a fost depusă o sesizare scrisă referitoare la plagiatul unor lucrări științifice, fiind atașate și materiale care să dovedească acest lucru. Acuzația de plagiat va fi analizată de Comisia de Etică, iar pe baza raportului se pot lua măsuri. „Comisia de etică este creată la nivelul Senatului Universității, este autonomă în momentul în care primește sesizarea, analizează materialele care au fost prezentate și dacă consideră necesar îl invită la discuție și pe cel încriminat. Comisia realizează un raport care va fi prezentat Consiliului de Administrație, cât și Senatului, ce pot propune sancționarea cadrelor didactice care dau dovadă de lipsă de etică sau deontologie profesională. Sancțiunile sunt prevăzute în Legea Educației, în Carta Universității din Craiova, iar mai nou există un ordin al Ministrului Educației care vizează aceste aspecte și modalitatea în care pot fi aplicate“, a precizat prof. univ. dr. Radu Constantinescu, prorectorul Universității din Craiova.

S-au stabilit decanii la facultățile cu concurență

La restul facultăților cu concurență au fost stabiliți decanii. Astfel, la Facultatea de Litere, funcția a fost ocupată de conf. univ. dr. Anamaria Preda, iar la Facultatea de Inginerie Electrică, de prof. univ. dr. Marian Ciontu. În ceea ce privește Facultatea de Drept, prof. univ. dr. Sevastian Cercel a obținut încă un mandat, la fel ca și prof. univ. dr. Dumitru Nicolae, care rămâne decanul Facultății de Mecanică. La aceste facultăți au fost inițial trei candidați, dar până la organizarea concursului au rămas câte doi, în toate situațiile fiind înregistrat câte un candidat ce nu a primit avizul consiliului facultății.

Șapte decani fără concurenți

Ieri a avut loc concursul pentru stabilirea decanilor la facultățile la care s-a înscris doar câte un candidat. Toți cei care și-au exprimat opțiunea pentru ocuparea funcțiilor de conducere au fost validați de comisia de concurs. Astfel, la Agronomie va fi decan prof. univ. dr. Alexandru Tudor, la Facultatea de Automatică și Calculatoare – prof. univ. dr. Dan Selișteanu, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – prof. univ. dr. Nicolae Sichigea. De asemenea, la Facultatea de Horticultură a promovat concursul prof. univ. dr. Sina Cosmulescu Niculina, la Facultatea de Teologie – pr. conf. univ. dr. Răzvan Stan. La alte două facultăți, candidații au ocupat și până acum funcția de decan. Astfel, la Facultatea de Științe, a primit un nou mandat conf. univ. dr. Gabriela Iacobescu, iar la Facultatea de Educație Fizică și Sport – prof. univ. dr. Marian Dragomir. Toți candidații validați de comisia de concurs vor fi validați astăzi de Senatul Universității.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
A absolvit Facultatea de Istorie Filosofie şi Geografie din Universitatea din Craiova, specializarea Istorie/Spaniolă şi lucrează în presa scrisă din 2008.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.